Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a fost prezent la Ploiești, de unde a urmărit meciul dintre Petrolul și Rapid, scor 1-0, din runda cu numărul #3 din Superliga.
La finalul partidei, Mihai Stoichiță a oferit o reacție cu privire la faptul că Gică Hagi a refuzat să preia naționala României. Spune că aceasta este decizia „Regelui” și trebuie respectată. Consideră că subiectul este unul încheiat în momentul de față.
Mihai Stoichiță s-a arătat mulțumit de fotbaul jucat în această seară pe arena „Ilie Oană”. Totuși, a recunoscut că este dezamăgit de prestația giuleștenilor.
VIDEO. Mihai Stoichiță, declarații după Petrolul - Rapid 1-0: „Rapidul cam bate pasul pe loc” + Ce spune de refuzul lui Gică Hagi: „Ne pare rău. De mâine ne apucăm să discutăm cu alți candidați”
„Asta e viața, este decizia lui Gică, o respectăm, o acceptăm. Ar fi vrut cu toții să accepte, asta e viața. Eu cred că dezbatem prea mult pe marginea unui subiect care s-a încheiat. De mâine o să începem să avem noi negocieri cu alți candidați.
Mai sunt variante. Nu pot să mă pronunț, trebuie să vorbesc cu domnul președinte. Meciul mi s-a părut bun. Mă așteptam la mai mult de la Rapid, dar văd că bate pasul pe loc”, a spus Mihai Stoichiță, la finalul meciului.
Dragi suporteri români, în urma discuțiilor din ultima perioadă, cu privire la dorința Federației Române de Fotbal de a fi noul selecționer al României, doresc să precizez următoarele:
- Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiții ale F.R.F, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanța în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.
- Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federației Române de Fotbal de a fi selecționerul echipei naționale.
- A fost cu siguranță una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naționala României reprezintă visul oricărui tehnician român.- Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile.
Hai, România!”
- Gică Hagi
{{text}}