Sporturi   •   Jocurile Olimpice   •   NATAȚIE

Seriile probei de 100 de metri liber au schimbat cotele! David Popovici, propulsat FAVORIT pentru o nouă medalie de aur

+10 Foto
David Popovici a devenit favorit la proba de 100 de metri liber // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  marți, 30 iulie 2024

Înaintea seriilor probei masculine de 100 de metri liber, chinezul Zhanle Pan era considerat favorit la medalia de aur. Rezultatele și evoluțiile înotătorilor în serii au provocat schimbări importante în privința cotelor la victorie.

Astăzi, la ora prânzului, la Paris au avut loc seriile probei de 100 de metri liber. Acestea au produs două mari surprize: americanul Jack Alexy a stabilit cel mai bun timp, iar favoritul probei, chinezul Zhanle Pan, care în urmă cu 3 zile stabilise un nou record olimpic pe această distanță, abia a prins semifinalele.

În această probă urmează semifinalele, programate în această seară, de la ora 21:30. Până ca Popovici, Pan și ceilalți înotători de elită să intre din nou în bazin, cotele la victorie au suferit modificări substanțiale.

+10 Foto
David Popovici, calificare în semifinala probei de 100 metri liber de la Jocurile Olimpice / FOTO: Raed Krishan (GSP.ro)

Seriile probei de 100 de metri liber au schimbat cotele! David Popovici, propulsat FAVORIT

O bună parte dintre casele internaționale de pariuri îl consideră acum pe David Popovici favorit la medalia de aur, cu cote cuprinse între 3,00 și 3,30. Înaintea seriilor, românul era al doilea favorit, după Zhanle Pan.

Calificat in extremis în semifinale, Zhanle Pan este văzut acum cu a treia șansă la medalia de aur, cu cote cuprinse între 3,25 și 4,33.

Între el și Popovici s-a instalat australianul Kyle Chalmers, cote între 3,75 și 4,00. Chalmers s-a calificat în semifinale cu al șaselea timp din serii, 48,07 secunde.


Modificări au avut loc și în privința cotelor atribuite lui Jack Alexy, cel mai rapid înotător din serii, vicecampion mondial la această probă în 2023. Alexy este cotat cu a patra șansă la victorie, având, în funcție de casa de pariuri, cote între 5 și 7.

Rezultatele din serii i-au îndemnat pe pariori să mizeze majoritar pe David Popovici, ceea ce i-a scăzut cota românului. Conform datelor agregate de OddsChecker, 31,3% dintre pariori merg pe victoria lui David, 25,25% pe mâna lui Kyle Chalmers, 19,2% pe Zhanle Pan și 12,1% pe Jack Alexy.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.