Alex Pașcanu (25 ani) a oferit primul interviu din postura de jucător al Rapidului. Mutarea a fost oficializată ieri de către giuleșteni. Acesta privește cu mult optimism transferul la Rapid, manifestându-și dorința ca actualul sezon să fie unul „memorabil”.
Pașcanu a invocat și motivele din spatele transferului, printre acestea numărându-se și afinitatea față de Rapid: a fost în galerie la partida cu Steaua din al patrulea eșalon, locuind vreme de doi ani în proximitatea Stadionului Giulești, dar și cele de natură sportivă: dorința de a schimba campionatul, de a fi mai aproape de echipa națională.
VIDEO. Alex Pașcanu, primul interviu din postura de jucător al Rapidului: „Liga 1 și liga a doua din Spania sunt la același nivel”
„Mă bucur mult că am venit aici, abia aștept să debutez. Sunt mult mai matur față de ultima dată în România. Am învățat mult, experiența în Spania mă va ajuta enorm în teren. Nu am mai urmărit fotbalul românesc în ultimii ani, m-am desprins puțin de Liga 1.
Am urmărit startul acesta de sezon. Sunt unele diferențe între Liga 1 și eșalonul secund din Spania, însă se și aseamănă. Din punctul meu de vedere, sunt la același nivel din punct de vedere valoric. E multă calitate la nivel de fundași la Rapid, însă concurența internă te poate face să te autodepășești, să dai mai mult la sesiunile de antrenament”, a declarat Alex Pașcanu pentru Rapid TV.
Pașcanu a crescut la academia celor de la Leicester, fiind martor la succesul istoric al „vulpilor” din stagiunea 2015-2016 de Premier League. În 2019, s-a transferat la CFR Cluj, însă nu a reușit să se impună în Gruia, fiind împrumutat la FC Voluntari și Ponferradina, echipă din eșalonul secund iberic, care l-a și transferat definitiv în 2022.
În ultimul sezon, a fost împrumutat la Sporting Gijon, echipă care a terminat pe locul 5 în LaLiga 2. Conform site-ului de specialitate transfermarkt, stoperul este cotat la 1 milion de euro.
„Am fost la meciul dintre Steaua și Rapid din liga patra. Am fost în galeria Rapidului, cu vărul și cu unchiul meu. Mi-a plăcut foarte mult, am rămas șocat de atmosferă, una foarte bună pentru o partidă din eșaloanele inferioare. În fotbal nu se știe ce se va întâmpla mâine, abia aștept să trăiesc și din teren acea atmosferă.
M-am năcut la Bârlad, unde am stat până la 3 ani, apoi m-am mutat în București, pe strada Nicolae Oncescu, care e la 5-10 minute de mers pe jos de Giulești. Am stat doi ani, apoi m-am mutat în Anglia, crescând la academia celor de la Leicester. Am niște experiențe foarte frumoase din Anglia”, a mai declarat internaționanul român.
Voi face tot ce stă în puterea mea pentru a îmi ajuta echipa de club. Nu e un pas înapoi mutarea aceasta. Cred că este un pas înainte. Voiam o schimbare, să schimb campionatul. A venit această oportunitate și abia aștept să dau drumul la treabă. Sper să fie un sezon memorabil.
Am ales să port numărul 5, idolul meu fiind Fabio Cannavaro.
- Alex Pașcanu, fundaș Rapid
{{text}}