Chinezul Zhanle Pan (19 ani) a stabilit un nou record mondial în proba de 100 de metri liber, câștigând aurul la Jocurile Olimpice, doborând precedentul record cu 4 zecimi de secundă!
Zhanle Pan a dominat autoritar cursa de 100 de metri liber de la Jocurile Olimpice. A fost primul la jumătatea cursei, 22,28 secunde, apoi a construit aproape o secundă avans pe a doua lungime a bazinului.
Pan Zhanle a SPULBERAT recordul mondial la 100 de metri liber!
Chinezul a oprit cronometrul la 46,40 secunde, stabilit astfel un nou record mondial în această probă. Tot el îl doborâse și ultima dată, în februarie 2024, la Campionatele Mondiale de natație de la Doha, ca lider al echipei de ștafetă.
Ce șochează este diferența între timpi. Astăzi, în cursa în care David Popovici a obținut bronzul, Pan a fost cu 4 zecimi de secundă mai rapid decât în urmă cu 5 luni.
Pe el l-a ajutat și timpul excelent de reacție, 0,62 secunde. Doar australianul Chris Guiliano a reacționat mai rapid, cu o sutime de secundă înaintea lui Pan.
Ultima oară doborâse recordul având febră!
„Pentru mine, să dobor recordul a venit natural”. Asta a spus Pan Zhanle în februarie, la Doha, când reporterii au înghesuit o pădure de microfoane ca să-i ia o reacție. Chinezul tocmai doborâse recordul mondial la 100 de metri liber, - deținut de David Popovici -, în cadrul unei probe de ștafetă, 4x100 de metri liber. L-a dus de la 46,86 la 46,80, după care a spus câteva cuvinte foarte interesante.
„Sincer, am fost șocat când am văzut cronometrul. Nu mă așteptam să dobor recordul”. Apoi, a adăugat o frază avertisment: „Am vrut să las asta pentru Jocurile Olimpice din Paris”. Și mai terifiant, a explicat la câteva zile distanță, că nu se simțea la parametrii optimi în ziua probei, deoarece a avut febră, dar că simțea că e loc de „o surpriză”.
5 înotătoriau coborât vreodată sub bariera de 47 de secunde la 100 de metri liber
Școala chineză de înot: Pan Zhanle este unul dintre exponate
Victoria de la Doha a fost prima pentru ștafeta Chinei la Campionatele Mondiale. Puternica națiune olimpică din Est produce din ce în ce mai des nume mari în înotul profesionist, în condițiile în care numărul de probe este ridicat, iar asiaticii țintesc dominația mondială la numărul de medalii. Uneori, nu face asta fără controverse majore, în special în zona dopingului.
Pan Zhanle face parte dintr-o națiune care pune accentul pe disciplina muncii și pe o selecție ultradură în înot. La 4 ani, a fost dus de bunicul său la școala de înot din orașul său natal, Wenzhou, un port industrial ce a ajuns la 9 milioane de locuitori și cu 355 de kilometri de coastă lângă Marea Chinei de Est.
„Mereu mă ducea acolo dimineața devreme și mă lua după antrenament, indiferent dacă ploua sau era soare, el era mereu acolo”, a explicat Pan.
Pedeapsa favorită a antrenorului? Invers față de ceilalți
Antrenorii i-au remarcat rapid spiritul de luptă. Cel care l-a pregătit în tinerețe, Wang Shi, a povestit că a adoptat o abordare diferită pentru a-l antrena în comparație cu ceilalți studenți ai săi. În timp ce, de obicei, creștea încărcătura cu elevii care nu ascultau, practic, punându-i la mai multe ture de bazin decât voiau, Wang proceda complet invers cu Pan Zhanle.
„Îi plăcea foarte mult să stea în apă. Prin urmare, pedeapsa era să-i interzic să se apropie de bazin, de fiecare dată când greșea. Asta îl făcea foarte neliniștit", și-a amintit Wang, citat de Kompas.id. Rezultatele au început să apară rapid, când micuțul înotător ajungea la vârsta de 10 ani.
În 2014, a câștigat șapte medalii de aur în 5 zile de competiție la campionatul provincial din Zhejiang. Din acel moment, Pan a început să se dueleze cu Sun Yang, campionul olimpic la acea vreme. Și-a făcut cunoscute ambițiile în presă și nu s-a mai uitat înapoi.
Mașinăria se pornește în 2023, la 100 de metri liber
La Campionatele Naționale ale Chinei, în 2023, mașinăria a început să mestece recordurile. La 100 de metri liber, a bifat un timp de 47,22 secunde, record național. Imediat, și-a îmbunătățit performanța la 46,97 secunde la Jocurile Asiatice Hangzhou 2022, organizate în 2023, din cauza pandemiei.
„Trebuie să îmi îmbunătățesc timpul, iar asta include să-mi perfecționez inclusiv mișcările întoarcere și cele de picioare. Există încă un decalaj între toate aceste mișcări în comparație cu ceea ce poate face un sportiv de top. Trebuie să muncesc din greu pentru asta”, a spus Pan, citat de Olympics.com.
Are și o tehnică specială: „Poziția capului în timpul respirației e specială”
„Unul dintre aspectele remarcabile ale tehnicii lui Pan este poziția capului în timpul respirației. Când respiră, vârful capului rămâne în afara apei, în timp ce partea inferioară rămâne scufundată. Această aliniere precisă îi menține corpul raționalizat și îi împiedică să se scufunde picioarele - o greșeală comună pe care mulți înotători o fac atunci când își ridică capul prea sus. Menținerea acestui echilibru este esențială pentru a menține impulsul înainte, fără forță inutilă”, scrie într-o analiză a tehnicii pe care o are chinezul, pe myswimpro.com. Sursa notează și zvâcul extraordinar pe care chinezul îl are când se simte în formă. „E un fel de viteză turbo”.
La Paris, a părut că se urnește mai greu. S-a calificat anevoie în semifinale, dar a pornit pistoanele în jumătatea cu David Popovici și s-a calificat în finală cu primul timp, 47,21.
De câte ori au coborât sub bariera celor 47 de secunde Pan Zhanle și David Popovici:
- David Popovici: 46,86 (2022), 46.88 (2024), 46,98 (2022)
- Pan Zhanle 46,80 (2024), 46,92 (2024), 46,97 (2023, 2024)
{{text}}