Nada Hafez (Egipt) a dezvăluit că a luptat luni, în proba individuală de sabie de la Jocurile Olimpice de Paris, fiind însărcinată în șapte luni.
Hafez, în vârstă de 26 de ani, se află la cea de-a treia sa prezență la o ediție a Jocurilor Olimpice. Luni, pe tabloul de 32 de la Paris, egipteanca a trecut cu 15-13 de americanca Elizabeth Tartakovsky, numărul 10 mondial.
În optimile de finală ale competiției, Nada a pierdut în fața sud-coreencei Jeon Hayoung, cu 7-15.
După ce a fost eliminată din competiție, Hafez a declarat că nu e mândră doar de evoluția sa în concursul individual de sabie, dar și de faptul că a intrat pe planșă cu un bebeluș în pântece.
„Vi s-a părut că vedeți doar două sabrere pe planșă, eram, de fapt, trei! Eu, adversara mea și copilașul meu care va veni în scurt timp pe lume!”, a postat scrimera africană pe Instagram.
„Scriu aceste rânduri ca să-mi exprim mândria că am intrat între primele 16 sabrere de la Jocurile Olimpice. Această ediție a fost ceva special.
Este pentru a treia oară când sunt la o Olimpiadă, dar de data aceasta port înăuntrul meu un mic olimpic”.
Nada Hafez: „Să fii gravidă e un torent de emoții”
Hafez, care a mai concurat și la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (2016) și Tokyo (2021) a explicat că a făcut public acest amănunt „ca să arăt lumii întregi forța și perseverența femeilor egiptene”.
„Să fii gravidă e un torent de emoții în sine. La fel de greu e să lupți pentru a păstra echilibrul între viață și sport”, a adăugat sportiva.
Nada Hafez a absolvit Facultatea de Medicină şi este specializată în patologie clinică.
{{text}}