Universitatea Craiova nu a reușit să răstoarne scorul din „dubla” cu Maribor. A fost 3-2 la retur, în Bănie, 3-4 la general, oltenii părăsind Conference League încă din turul 2 preliminar.
- Maribor va înfrunta în turul 3 pierzătoarea „dublei” Ajax - Vojvodina Novi Sad. Olandezii s-au impus în tur, 1-0.
Cronică Eduard Apostol: De-abia a început Europa, că s-a și terminat aventura pentru Craiova!
Universitatea Craiova a început căutând culoarul decisiv în ofensivă, conștientă că remontada poate fi realizabilă dacă atacă poartă. Destinul îi avantajează pe cei curajoși, șansa îi premiază pe cei ce încearcă!
Juveții aveau nevoie de două goluri ca să reușească să anihileze rezultatul favorabil slovenilor. Și aveau nevoie de Mitriță în vână, de Koljic letal în fața golului, de Crețu să-i facă pe cei de la Maribor să-l regrete.
Vorba lui Sorin Cârțu: Craiova a atacat, dar n-a făcut gol!
Anzor (10) l-a întins pe Jug, portarul oaspeților a fost exact la colțul scurt. Ce ocazie a putut avea Koljic (21) și ce greșit și-a calculat pașii! Centrarea lui Vlădoiu a fost super, finalizarea lamentabilă. Mitriță (24) i-a luat și el măsurile lui Jug, pironit pe linia porții, doar că mingea s-a dus pe lângă.
Cum o fi reușit Craiova să piardă cu 2-0 la Maribor... Slovenii nu sunt de speriat, cel mult formează o echipă disciplinată, doar Ilicic are momente de creație, consecința anilor mulți de Serie A! E grav, având în vedere că, totuși, Universitatea e liderul la zi al startului de sezon în România. Cu gândul doar la gol, oltenii l-au lăsat iar pe Repas (27) să dea la poartă. A tras tare de tot, Laurențiu Popescu a respins la fel de bine.
Juveții au avut mingea, au avut controlul, mai lipsea un gol izbăvitor. Care să pună speranța în mișcare. Koljic și-a creat multe oportunități, a fost vivace, însă a și risipit tot. Iar timpul a fost dușmanul nevăzut al Craiovei.
Dacă s-a descurcat mai greu cu muncitorii lui Maribor, Mitriță (37) a încercat să surprindă de la 25 de metri, dar Jug iar a fost imbatabil.
Jug, exasperant de exact
Ufff! Laurențiu Popescu (40) a salvat senzațional, unu contra unu, cu Barisic, altfel restul meciului era degeaba. Tot el, portarul Craiovei fiind cel mai bun om al alb-albaștrilor și în tur.
Finalul primei reprize a oferit câteva ocazii în dreptul lui Maribor, cea mai mare fiind a lui Sirvys din unghi, oltenii s-au tăiat... Opt ocazii de poartă au avut oltenii în primele 45 de minute, cea mai mare fiind a lui Koljic, doar patru pentru oaspeți, dar parcă ale lui Maribor au dat mai mult fiori.
Gâlcă a mutat primul: Ivan, un vârf în plus în echipă, în locul invizibilului Paradela. Care l-a testat pe Jug (48), bineînțeles, portarul slovenilor a parat din nou. Imediat după, Mitriță a vrut să-și arate clasa. El a vrut, ce-a ieșit... Mai bine trecem peste această tentativă eșuată.
Dar situația l-a enervat și pe el, pe Alex (52): a lovit năprasnic, după ce și-a făcut o minge spre centrul careului. Oltenii sperau, mai aveau nevoie de un gol pentru a elimina avantajul adversarilor, plus încă unul pentru calificare.
Jug a ținut Maribor în joc, l-a blocat din nou magistral pe Mekvabshvili (57). Jug ăsta a fost un obstacol greu de trecut! S-a făcut liniște în Bănie la reluarea lui Barisic (59).
Lanțul slăbiciunilor mai puternic decât golul minunat al lui Sierra
Crețu (63) a reluat acrobatic, a nimerit bara! Norocul i-a părăsit pe juveți. Ilicic (68) a marcat la prima opurtinitate, s-a văzut că n-a fost pasager prin Serie A, ci fotbalist. După o serie de erori și inadvertențe ale alb-albaștrilor, după un out, după... Ce mai contează?! Gata, s-a dus și acest sezon european pentru Universitatea Craiova, au gândit pesimiștii.
Nuuu?! Sierra (72) a reluat splendid de la marginea careului, din prima, un șut de magician, la vinclu. Lunetist! Din nou oltenii aveau nevoie de un gol.
Din nou au fost tămâie! Iar după un out, iar stupid. Bancu, imbatabil până la acea fază, Sierra, cu acea reușită minunată, au fost jaloane în fața lui Jakupovic (82), letal. Un gol care chiar a îngropat speranțele juveților, nu doar a ridiculizat apărarea Băniei.
Koljic (90+5) s-a trezit când era prea târziu, frustrant de târziu. De-abia atunci a reușit să-și calibreze eforturile. 3-2 pentru Craiova, doar de palmares și pentru ceva acolo, la coeficient. Adio, Europa! De-abia începuse pentru olteni că s-a și terminat.
FINAL » Universitatea Craiova - NK Maribor 3-2
- Au marcat: Mitriță '52; Sierra '72; Koljic '90+5 / Ilicic '68; Jakupovic '82
- 18.620 de oameni au asistat la meci - număr oficial.
- Final de meci, 3-2, 3-4 la general, iar Craiova este eliminată din Conference League și din Europa.
- min. 90+5: GOOOL CRAIOVA, dar este prea târziu. Koljic înscrie cu capul din centrarea deviată a lui Bancu, dar oltenii nu mai au timp pentru încă un gol.
- 5 minute de prelungire.
- min. 89: două schimbări la Craiova, intră Ndong și Mora, ies Mitriță și Vlădoiu.
- min. 82: GOL MARIBOR. Bancu îl scapă pe Jakupovic din marcaj, apoi nu-l poate bloca. Nici Sierra nu intervine decis, Jakupovic îl evită și șutează pe centru, reușind să-l învingă pe Laurențiu Popescu.
- min. 80: Ilicic îl întinde pe Popescu cu o execuție din lovitură liberă, dar portarul Craiovei intervine sigur.
- min. 72: GOOOOOL CRAIOVA! Vlădoiu recuperează într-o zonă periculoasă, Ivan pasează la marginea careului mare, de unde stoperul Sierra reia senzațional, cu dreptul, în vinclu! Încă un gol pentru Craiova și meciul merge în prelungiri.
- min. 68: GOL MARIBOR. Jan Repas face slalom printre jucătorii Craiovei și îl servește pe Ilicic la marginea careului advers. Acesta reia din prima și îl învinge pe Laurențiu Popescu.
- min. 63: altă ocazie mare a Craiovei! Mitriță centrează pe bara a doua, Crețu câștigă duelul aerian și trimite în bară!
- min. 57: ce ocazie pentru Craiova! Jug scoate șutul bun al lui Mekvabishvili.
- min. 56: Vlădoiu îi dă peste picioare lui Bozic în propriul careu, dar „centralul” Jasmin Sabotic lasă jocul să curgă. Ar fi trebuit ca Maribor să primească penalty!
- min. 52: GOOOOL CRAIOVA, Mitriță deschide scorul și oltenii caută acum golul 2. Extrema oltenilor a reușit un dribling scurt în careul advers, și-a prelungit mingea și a înscris la colțul lung.
- min. 48: Andrei Ivan șutează la colțul scurt, cu pământul, dar Jug respinge în lateral. Câteva secunde mai târziu, Mitriță șutează de la marginea careului, mult peste poartă.
- Ora 21:04 - A început repriza secundă. O schimbare la pauză în tabăra juveților, Andrei Ivan în locul lui Paradela.
- 0-0 la pauză.
- min. 45+4: Sirvys șutează în forță, dar Laurențiu Popescu intervine din nou.
- 3 minute de prelungire. Maribor rămâne sus, are acum o lovitură liberă.
- min. 44: Maribor domină finalul primei părți, în care oltenii nu mai contează în atac.
- min. 40: Craiova scapă fără gol primit după o fază periculoasă a oaspeților. Servit de Beugre, Barisic ratează 1 la 1 cu Laurențiu Popescu, care a ieșit inspirat din poartă.
- min. 33: Beugre încearcă să-l depășească pe Zajkov. Nu reușește, apoi trimite un șut defectuos spre poarta lui Popescu.
- min. 28: corner executat de Mitriță, Koljic atinge cu capul, dar nu reușește să direcționeze balonul cum și-ar fi dorit.
- min. 27: cea mai mare ocazie a oaspeților, șutul lui Repas este respins de Laurențiu Popescu.
- min. 24: Alexandru Mitriță caută poarta de la marginea careului advers, dar trimite puțin pe lângă.
- min. 22: Vlădoiu centrează precis, dar Koljic nu reușește decât să șteargă balonul. Considerând că a fost faultat, se repede la arbitru să protesteze, și primește cartonașul galben în consecință. La prima vedere, nu se impunea acordarea de penalty.
- min. 20: perioadă mai bună pentru Maribor, slovenii au balonul.
- min. 9: oltenii rămân la conducerea jocului. Mekvabishvili trimite cu capul pe poartă, dar Jug respinge în corner.
- min. 2: Alexandru Crețu încearcă poarta de la distanță, dar șutează moale, portarul reținând fără emoții.
- Ora 19:59 - Start în Bănie. Oltenii au mingea în primele minute, încearcă să construiască.
Universitatea Craiova - NK Maribor, echipe de start:
UNIVERSITATEA (4-2-3-1): L. Popescu - Vlădoiu, Zajkov, Sierra, Bancu (cpt.) - Crețu, Oshima - Paradela, Mekvabishvili, Mitriță - Koljic
Rezerve: Lung - Ivan, Baiaram, Nchama, Houri, Badelj, Mora, Căpățînă, Barbu, Bană, Gașpăr, Danciu
Absenți: Maldonado (suspendat), Screciu (în recuperare)
Antrenor: Costel Gâlcă
MARIBOR (4-2-3-1): Jug - Sirvys, Vidmar, M'Bondo, Milec (cpt.) - Z. Repas, J. Repas - Barisic, Ilicic, Bozic - Beugre
Rezerve: Pridgar, Bergsen - Vrhovec, Feta, Bourles, Sikosek, Grlic, Jakupovic, Borys, Bilac, Dizdarevic, Lorber
Absenți: Karic, Soudani (accidentați)
Antrenor: Ante Simundza
Stadion: Ion Oblemenco
Arbitru: Jasmin Sabotic (Luxemburg)
{{text}}