Trei bărci tricolore, dublu vâsle feminin și masculin și 4 rame masculin, au obținut calificarea în finalele probelor lor după finișuri la limită. Colegii care au urmărit de pe margine au resimțit din plin emoțiile.
Dramatismul de marți s-a simțit de la prima semifinală, în care campioanele olimpice en titre la dublu vâsle, Ancuța Bodnar și Simona Radiș, s-au aflat la un moment dat pe locul 4. Adică în afara ultimului act. Cele două canotoare au tras însă nebunește pe ultimii 250 de metri și nu doar au recuperat, ci au câștigat cursa.
Apoi, în proba similară masculină, Andrei Cornea și Marian Enache au venit de la un deficit de 11 metri și au ocupat locul al treilea în semifinală, obținând biletul pentru întrecerea în care se dau medaliile.
Ziua s-a încheiat cu un fotofiniș, barca tricoloră de 4 rame masculin evoluând în recalificări și smulgând locul al doilea, calificant în ultimul act, pentru 7 sutimi extrem de prețioase, în dauna echipajului francez.
„Au fost niște curse uluitoare, dar asta știm noi să facem”
Ceilalți membri ai lotului de canotaj al României au trăit realmente cu inima în pumn toate aceste curse și imensa lor încordare.
„Da, am apucat să ne uităm”, a mărturisit Roxana Anghel, calificată după cursa de azi în finala de la dublu rame. „Am crezut că îmi iese inima din piept, mulțumesc că nu mi-a plesnit inima și ne-au bucurat toți cu calificarea în finală”, a adăugat ea, retrăind parcă senzațiile din ziua precedentă.
„Au fost niște curse uluitoare, dar asta știm noi să facem, asta ne-a antrenat Antonio să facem.
Nu este vorba doar de emoție aici, fiecare are tactica ei de cursă. Fetele și-au făcut treaba foarte bine și băieții, la fel. Și noi astăzi și celelalte echipaje sunt antrenate. Toți suntem antrenați, aici am venit pentru finale, toată lumea luptă, nu doar noi”, a spus și colega ei, Ioana Vrînceanu.
Ancuța Bodnar și Simona Radiș în semifinale la JO Foto: COSR„Ne simțim neputincioși fiindcă nu puteam să-i ajutăm”
„Eu preferam să trag o pistă de ergometru, care este cel mai greu antrenament din canotaj psihic, nu fizic, decât să mă mă uit la ei”, a rememorat Ionela Cozmiuc, calificată și ea azi în ultimul act la dublu vâsle categorie ușoară, cu o expresie pe chip care spune totul despre trăirile ei de marți.
„Este foarte greu pentru noi să ne uităm de pe margine și să ne simțim neputincioși fiindcă nu puteam să-i ajutăm, doar să le transmitem energia noastră bună. Au fost într-adevăr niște curse de infarct, dar mă bucur că noi am fost cei care le-am dat sutimile și că suntem cu toții în finala olimpică”, a completat ea.
Fratele mai mic al Ionelei, Florin Lehaci, alături de colegul Florin Arteni, a obținut și el biletul de finală la dublu rame. „După câte emoții am trăit marți, am zis că să nu le dăm și noi lor aceleași emoții celorlalți și să ne facem cursa cât mai bine.
Am trăit cursele cu sufletul la gură, mai ales ca cea a băieților din dublu, dar și pentru băieții din patru ne-am bucurat foarte mult că au reușit să intre în finală”, a spus el. „Suntem încrezători că fiecare dintre noi va da tot ce are mai bun ca să aducă României cât mai multe medalii și cât mai multe performanțe”, a încheiat Lehaci.
Programul finalelor în care sunt români calificați
- Joi, 1 august
- 12:18 » dublu vâsle (f) Ancuța Bodnar, Simona Radiș
- 12:30 » dublu vâsle (m) Andrei Cornea, Marian Enache
- 12:50 » 4 rame (f) Magdalena Rusu, Adriana Adam, Maria Tivodariu, Amalia Bereș
- 13:10 » 4 rame (m) Ștefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă
- Vineri, 2 august
- 12:30 » dublu rame (m) Florin Arteni, Florin Lehaci
- 12:42 » dublu rame (f) Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel
- 13:22 » dublu vâsle categorie ușoară (f) Gianina van Groningen, Ionela Cozmiuc
- Sâmbătă, 3 august
- 11:50 » 8 plus 1 rame (f) Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Petreanu
- se mai pot califica două bărci, schif simplu masculin și 8 plus 1 rame masculin
(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.
{{text}}