Liga 1

Unde „a dispărut” Viorel Moldovan, în timp ce Rapid a intrat în vrie » Șucu s-a simțit dator să explice: „Știm că aveți întrebări”

+20 Foto
Viorel Moldovan // foto: Instagram

Articol de Daniel Grigore  —  miercuri, 31 iulie 2024

Într-un comunicat oficial, Rapid a explicat de ce nu a fost prezent Viorel Moldovan la cel mai recent meci al echipei, 0-1 cu Petrolul. Președintele clubului se află tocmai în Mexic, în Cancun.

Rapid a schimbat staff-ul tehnic, a efectuat mai multe modificări în organigrama clubului și a transferat 8 jucători, dar rezultatele întârzie să apară. Alb-vișiniii au început sezonul cu două remize și un eșec, serie care a tulburat apele în Giulești.

De la cel mai recent meci al echipei, 0-1 cu Petrolul la Ploiești, președintele clubului, Viorel Moldovan, a lipsit. Clubul a venit cu explicații, dezvăluind că fostul atacant al naționalei se află în Mexic, la nunta fiului, Gianluca-Viorel, stabilit din 2020 în SUA, unde activează ca analist de cercetare legislativă.

Rapid explică de ce a lipsit președintele Moldovan de la 0-1 cu Petrolul: „Știm că aveți întrebări”

„Știm că fanii au întrebări despre situația lui Viorel Moldovan. Pentru moment, președintele clubului este plecat la un eveniment foarte important în familie, la nunta băiatului său, care are loc în Cancun.

Această plecare a fost programată înainte ca Viorel Moldovan să semneze cu Rapid și reprezintă un eveniment la care niciun părinte nu poate lipsi.

Avem rugămintea să existe decență și să nu fie interpretat acest moment în mod negativ. Viorel Moldovan este în contact permanent cu colegii săi și la curent cu toate evenimentele ce țin de club”, au transmis giuleștenii.

Rapid, scut în fața lui Neil Lennon

În cadrul comunicatului, Rapid a făcut scut în fața antrenorului Neil Lennon și a metodelor sale, în contextul în care Marius Șumudică s-a arătat contrariat de faptul că nord-irlandezul le-a oferit 3 zile libere jucătorilor între partidele cu CFR Cluj și Petrolul.

„Neil Lennon este un profesionist, cu un istoric care ar trebui să facă mândru orice suporter rapidist. Mentalitatea sa a adus în club o dorință imensă de evoluție. Sub nicio formă nu a existat vreun moment în care el să fie altfel decât profesionist.

Astfel, dezmințim zvonurile care îl descriu pe el și stafful său acționând necuviincios în timpul antrenamentelor”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.