Medaliații de la Jocurile Olimpice primesc, pe lângă medalia propriu-zisă, și o cutie specială, din carton.
204 medalii au fost decernate până acum la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de vară. Delegația Statelor Unite ale Americii a obținut cele mai multe, 27 la număr, în vreme ce China se laudă cu cel mai mare număr de distincții de aur, 8, dublul celor obținute de americani.
Până acum, un singur român a urcat pe podium în Paris, înotătorul David Popovici, care a obținut aurul în proba de 200 de metri liber. În această seară, David are șansa de a câștiga o a doua medalie olimpică, urmând a concura în finala probei de 100 de metri liber.
Ce conține cutia pe care o primesc medaliații de la Jocurile Olimpice
Toți sportivii medaliați olimpic primesc, pe lângă medalia propriu-zisă, o cutie misterioasă, de carton, lungă de aproximativ 40 de centimetri. Astfel de cutii le sunt acordate sportivilor la ceremonia de premiere, alături de medalii.
Mulți urmăritori s-au întrebat care este conținutul cutiei pe care a primit-o inclusiv David Popovici.
Ei bine, aceasta conține posterul oficial al competiției, realizat de ilustratorul local Ugo Gattoni, după cum se arată pe site-ul oficial al Jocurilor Olimpice. Artistul a lucrat la designul posterului 5 luni, între 19 septembrie 2023 și 19 ianuarie 2024, petrecând un total de 2.000 de ore în atelierul lui.
Posterul oficial al JO 2024 // sursă foto: olympics.com
Posterul înfățișează un Paris vibrant, cu sportivi în acțiune și publicul susținându-i. Punctul central îl reprezintă Turnul Eiffel, pe care scrie „XXXIII Olympiade”, adică numărul actualei ediții a Jocurilor Olimpice, a 33-a din istorie.
Bonus: mascotă de pluș cu medalie cusută
Pe lângă medalie și posterul competiției, sportivii care simt gustul gloriei la Paris sunt recompensați și cu o mascotă de pluș, cu medalii de aur, argint sau bronz cusute pe burta acesteia. Mascotele au fost realizate în Franța, într-o fabrică din La Guerche-de-Bretagne, și le sunt oferite sportivilor după ceremonia de premiere.
Mascota pe care o primesc medaliații cu aur // foto: olympics.com
{{text}}