Până acum, toate realizările românești la JO de la Paris au avut loc în mediul acvatic. Le salutăm, așteptăm și obolul uscatului, însă trebuie să inventariem apele insuficiente în care s-au zămislit aceste medalii.
Extraordinare performanțele canotajului, dobândite joi dimineața în Estul Parisului, la Vaires sur Marne! Marna, care se varsă în Sena, așa am învățat la geografie. Iar în Franța orice localitate care e lângă vreo apă e „ceva sur altceva”. Ca și la englezi, „on” sau „upon” depinde dacă orașul e pe ambele părți ale gârlei sau doar pe una singură…
Venind de pe culoarul cu valuri
Izbânda băieților, Andrei Cornea și Marian Enache, un bucovinean din Vatra Dornei și un oltean din Cărbuneștii Gorjului, e cu atât mai lăudabilă cu cât ei, deși recenți campioni europeni la Szeged, n-au mers grozav în calificări, abia au prins finala „de șase” și au trebuit să vâslească pe culoarul 1, unde vin peste tine apele răscolite de cei mai din mijloc.
Ați băgat de seamă că atunci când, în Deltă să zicem, mergeți cu o ambarcațiune mai mică și trece un vas mai mare, barcagiul o lasă mai încet, „să se ducă valurile”…
Postulatul lui Marian Enache
Înainte de a fi premiați de către însuși prințul Albert de Monaco, vâslașii campioni au trecut pe la microfonul TVR. Cu stropii de apă ai pistei de concurs încă neuscați, cu transpirația încă nezvântată și amestecată, pe obraji (ați observat că atunci când e de asudat, fața ni se îmbrobonește prima?!), Marian Enache, a postulat că suntem „zeii apelor”. Noi, românii, adică.
Suntem acvatici
Se referea și la fetele de argint care concuraseră înainte, adică la Simona și Ancuța, și la colegii de la barca de 4, băieți și fete, care urmau. Dar probabil că gândul se ducea și către David Popovici, și el cu medaliile scoase că juvelnicul tot din mediul acvatic. Așadar, preamărirea noastră sportivă vine din unda apei, lac, bazin, ce-o fi.
Ai crede că fiecare dintre noi avem piscină olimpică în bătătură și că măcar la cinci case revine un întins de apă care se poate transforma în pistă de canotaj sau de caiac-canoe.
Bazinul de dinaintea aselenizării
Și nu e deloc așa. David Popovici ne-a povestit că e bronzat inestetic, cu urma ochelarilor de înot, pentru că se antrenează în aer liber, în bazinul de la ”Lia Manoliu”, construit înaintea aselenizării din 1969. Iar iarna, într-un balon unde, „civil nedeprins”, abia poți respira.
E adevărat, există bazinul de la Otopeni, dar acela e scurt, 25 de metri în loc de 50, și nu e folositor pentru Olimpiadă. E vorba de tehnica întoarcerilor, ați văzut cât e de importantă, în momentul în care diferența dintre aur și argint e de numai două sutimi de secundă!
Trudă și șampanie
La rându-le, canotorii sau caiaciștii se luptă pe lacurile Patriei (Snagov, Bascov, Orșova) cu motoarele ambarcațiunilor private, pe puntea cărora niște „băieți deștepți” beau șampanie, apoi ambalează zgomotos, tulburând truda olimpică.
Unde mai pui că anumite porțiuni de luciu de apă s-au și închis, au devenit proprietăți private, iar vâslele performanței n-au ce căuta pe-acolo, pentru că tulbură veselia pontoanelor.
Programe naționale de bălăceală
Se tot vorbește de programe naționale pentru înot, pentru că David Popovici a rezultat din efort individual (el, antrenorii, părinții, clubul) și nu dintr-o amplă mișcare națională. Ce programe naționale? Unde să le desfășori? La ce baze de natație avem, putem practica în cel mai bun caz bălăceala organizată, sub privirile unor părinți care-și sorb berea pe margine și-și visează odraslele pe podiumul olimpic.
Suntem oameni de apă, dar avem ape puține, și acelea tulburate de apucăturile vremurilor pe care le străbatem…
{{text}}