Conference League

Corvinul știe cu cine va juca în turul 3 din Conference League » Adversar tare pentru hunedoreni

foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  joi, 01 august 2024

Corvinul Hunedoara a fost învinsă de croații de la Rijeka și a părăsit Europa League. Echipa antrenată de Florin Maxim va continua aventura europeană în Conference League, unde își va măsura forțele cu Astana, club care se află pe locul 9 în prima ligă din Kazahstan.

După ce în primul tur hunedorenii au eliminat-o pe Paksi, vicecampioana Ungariei, divizionara secundă nu a mai reușit minunea și în turul doi. După 0-0 pe propriul teren, Corvinul s-a văzut învinsă în retur și va continua în turul al treilea din Conference League. Acolo, echipa lui Florin Maxim va da de Astana, un club obișnuit cu prezența în grupele cupelor europene.

Cotată la aproape 10 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com, Astana este antrenată de kazahul Grigoriy Babayan (44 de ani). Cel mai valoros fotbalist din lot este mijlocașul Maks Ebong, cotat la 800.000 de euro.

Astana a trecut de Milsami Orhei în turul doi din Conference League

În turul al doilea, Astana a eliminat-o pe Milsami Orhei. După 1-1 în Moldova, echipa din Kazahstan s-a impus pe propriul teren cu scorul de 1-0. Tomasov a marcat singurul gol al meciului în minutul 49.

Imediat după deschiderea scorului, moldovenii au rămas în 10 după ce Ndon a văzut al doilea cartonaș galben. Echipa din țara vecină nu a mai avut forța să egaleze și a părăsit cupele europene.

Astana, amintiri neplăcute de la ultima venire în România

Ultima dată când Astana venea în România se întâmpla în 2019, când kazahii o întâlneau pe CFR Cluj, în primul tur al Ligii Campionilor. Ambele echipe erau campioanele țărilor pe care le reprezentau. După 1-0 pentru Astana în Kazahstan, CFR Cluj s-a impus în Gruia cu scorul de 3-1, după ce Billel Omrani reușise o „triplă” de senzație.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.