După un 0-0 rușinos la Cluj, CFR a spălat rușinea și s-a calificat în turul III preliminar al Conference League. Maccabi Petah Tikva va fi următorul adversar al „feroviarilor”. Reporterii GSP au fost pe stadion și vă prezintă cele mai interesante detalii văzute la fața locului.
1. Chiar dacă meciul s-a jucat la Gyor, cei de la Neman Grodno au realizat un program special pentru joc. Pe o foaie A4, față-verso au prezentat informații legate de cele două echipe.
2. Jucătorii CFR-ului au primit mere și banane înainte de startul meciului, iar apoi apă cu vitamine și energizante cu câteva minute înainte de start.
3. La prezentarea celor două echipe, pe tabela stadionului au apărut doar numele jucătorilor. Organizatorii nu s-au mai chinuit să pună și pozele fotbaliștilor, rămânând un chenar alb gol.
4. „Îi rugăm pe spectatorii prezenți să nu fumeze pe stadion, acest lucru fiind interzis”. Crainicul a citit foile cu mesaje, dar a uitat că meciul se joacă fără spectatori.
5. Înainte de startul partidei, Dan Petrescu a ieșit la margine și cu mâinile pe față a spus o rugăciune. Apoi și-a intrat în rol. A gesticulat și a transmis mesaje care s-au auzit pe tot stadionul.
6. În minutul 25 spiritele s-au încins! „You want to kill us? (n.r. Vrei să ne omori?) Hey, hey!”, au început să țipe jucătorii clujeni la cei bieloruși. Totul după un fault dur asupra lui Korenica.
7. Igor Kovalevich, antrenorul celor de la Neman Grodno a făcut adevărate crize de nervi în timpul primei reprize, deranjat de unele decizii luate de arbitrul cipriot. Protestele l-au costat și a primit „galben”.
8. La ratarea lui Bîrligea singur cu portarul (34) Dan Petrescu și-a pus mâinile în cap de nervi și-a fost aproape să-și rupă tricoul. S-a liniștit abia după câteva zeci de secunde.
9. CFR Cluj a cerut un penalty la Bîrligea cu câteva minute înainte de fluierul de final al primei reprize. Yurii Pantia l-a călcat pe Daniel, dar „centralul” a lăsat jocul să continue, spre furia clujenilor.
10. Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj n-a ratat meciul de la Gyor. Acesta a ajuns în Ungaria în dimineața jocului venind din Burkina Faso, unde a deschis o academie de fotbal.
{{text}}