Belgianca Jolien Vermeylen, care a participat miercuri la proba olimpică de triatlon, și-a povestit, dezgustată, experiența de a înota în Sena, acuzându-i pe oficiali că i-au forțat pe sportivii prezenți la Paris să intre în apele poluate ale fluviului care străbate capitala Franței.
La proba de înot, prima din cadrul oricărei curse de triatlon olimpic, sportivii trebuie să înoate 1.500 de metri, iar Jolien a spus că a simțit un val de gunoaie în jurul său în timp ce înainta în Sena.
„În timp ce înotam pe sub pod, am atins, am simțit și am văzut lucruri la care ar fi mai bine să nu ne gândim prea mult”, a spus sportiva, care s-a clasat pe locul 24.
Autoritățile franceze au demarat un amplu proiect de purificare a fluviului Sena / Sursă foto: Imago ImagesBelgianca a adăugat că a înghițit multă apă în timpul cursei și că-și face griji pentru consecințele pe care le poate avea acest lucru asupra organismului său.
„O să aflăm peste câteva zile dacă mă îmbolnăvesc sau nu. Să fiți siguri că nu are gust de Sprite sau Coca-Cola!”, a mai spus, revoltată, triatlonista belgiană.
E. Coli și gunoaie în Sena
Inițial, proba masculină de triatlon a fost amânată de marți pentru miercuri, din cauza nivelului crescut de poluare din Sena.
În mod miraculos însă, oficialii au dat undă verde miercuri și fetelor, și băieților, deși nivelul E. Coli și al altor bacterii primejdioase apare drept alarmant de crescut în rapoartele de mediu.
De pildă, în luna iunie, nivelul bacteriei E. coli era de 10 ori mai mare decât cel normal. Această bacterie se găsește de cele mai multe ori în materiile fecale și poate cauza diaree, infecții ale tractului urinar, pneumonie și septicemie.
„În ciuda îmbunătățirii calității apei în ultimele ore, în unele puncte poluarea depășește limitele tolerabile”, au recunoscut și organizatorii de la Paris.
Toate antrenamentele dinaintea curselor masculine și feminine de triatlon au fost anulate, pentru a reduce expunerea sportivilor la impuritățile care circulă în Sena.
Toate acestea în ciuda faptului că organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris au investit 1,5 miliarde de euro în îmbunătățirea infrastructurii și în curățarea Senei, care este un curs de apă foarte murdar.
Tot organizatorii au ținut să repete de câte ori au avut ocazia că porțiunile din fluviu pe care urmau să se desfășoare partea de înot din triatlon și înotul în ape deschise vor fi cât se poate de sigure și nu vor periclita sănătatea și integritatea sportivilor.
Vermeylen i-a acuzat pe reprezentanții oficiali ai Comitetului de organizare a JO de la Paris că au permis unor sportivi de talie mondială să concureze în niște ape atât de poluate.
„Sena e incredibil de murdară de vreo sută de ani încoace, așa că nu știu cine poate spune că siguranța sportivilor e o prioritate. E o minciună, e praf în ochi!”, a acuzat sportiva din Belgia.
{{text}}