Nationala

Propunere tare pentru Federație: „«Secundul» lui Mircea Lucescu să devină noul selecționer”

Mircea Lucescu a împlinit de curând 79 de ani

Articol de Alexandru Barbu  —  vineri, 02 august 2024

Mircea Lucescu (79 de ani) e favorit să devină noul selecționer al României # În acest context, Raul Rusescu (36), fost internațional, vine cu o propunere interesantă: unul dintre „secunzii” pe care „Il Luce” îi va avea la prima reprezentativă să-i ia locul peste doi ani la cârma naționalei # Rusescu prezintă și o soluție: Adrian Mutu.

Edward Iordănescu, cel care a dus naționala până în optimile Euro 2024, a ales să nu continue pe banca primei reprezentative. Principala țintă a Federației, Gică Hagi, a respins propunerea de a prelua naționala, iar federalii s-au orientat către Mircea Lucescu, reputatul antrenor cu zeci de trofee în CV.

Negocierile dintre Lucescu și FRF au avansat considerabil, iar părțile sunt la un pas de a bate palma.

VIDEO. Raul Rusescu: „Unui antrenor ca Adrian Mutu i-ar prinde bine să stea lângă Mircea Lucescu”

„Ar fi o surpriză extrem de plăcută pentru pasionații de fotbal. Varianta Mircea Lucescu nu are minusuri. Vârsta? Spunea foarte bine domnul Ioanițoaia, nu aleargă el pe teren. E la nivel de manager, are o experiență imensă, feeling la jucători.

Mi-aș dori ca următorul antrenor al echipei naționale să fie acum «secundul» lui Mircea Lucescu. Nu știu exact cine. De exemplu, ar fi incredibil de bine pentru Adrian Mutu să fie «secundul» lui Mircea Lucescu. Probabil nu va accepta Mutu, dar imaginează-ți ce înseamnă să stai doi ani lângă Mircea Lucescu...

Ar fi interesant. Unui antrenor ca Adi Mutu i-ar prinde bine o experiență lângă Lucescu, dacă își dorește la un moment dat să fie selecționer. După plecarea lui Mircea Lucescu, practic vei fi acumulat doi ani în care ai învățat. Ar fi incredibil de util!”, a declarat Rusescu - 10 selecții și un gol la națională - la GSP Live.

Absolut că ne așteptăm ca Mircea Lucescu să crească nivelul naționalei. Numele lui implică așteptări

- Raul Rusescu

Ovidiu Ioanițoaia: „Burleanu și-a întrerupt concediul, 90% Mircea Lucescu va deveni selecționerul României!”

Tratativele sunt acum într-un stadiu serios. Drept dovadă, președintele FRF a ales să revină de urgență în țară, pentru a pune la punct ultimele detalii.

„Burleanu și-a întrerupt concediul din Grecia, ca să aibă o ultimă discuție cu Mircea Lucescu. Probabil vor cădea de acord asupra contractului. Aproape sigur, în proporție de 90%, Mircea Lucescu va fi noul selecționer al României”, a transmis Ovidiu Ioanițoaia.

Ar fi al doilea mandat al lui Mircea Lucescu pe banca naționalei

Mircea Lucescu a mai antrenat echipa națională în perioada 1981 - 1986, adunând 58 de meciuri în acel mandat pe banca primei reprezentative: 24 de victorii, 19 remize și 15 înfrângeri.

Lucescu a reușit în 1983 o performanță fantastică: să acceseze Euro '84 dintr-o grupă aproape imposibilă, cu Italia, Suedia, Cehoslovacia și Cipru. Are în total 36 de trofee ca antrenor.

Mircea Lucescu este liber de contract din noiembrie 2023, când și-a încheiat mandatul la Dinamo Kiev. Pentru „Il Luce” a insistat și Rapid, însă acesta a refuzat propunerea venită dinspre Giulești. România nu este singura echipă națională din mandatul lui Lucescu. „Il Luce” a pregătit și selecționata Turciei, în perioada august 2017 - februarie 2019.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.