Campionate

Transfer imposibil pentru Rapid: „Nu salariul e problema”

Ioan Becali (72 de ani) a vorbit despre situația mijlocașului Marius Marin (25 de ani), fotbalistul celor de la Pisa, club care a încheiat pe locul 13 Serie B. / foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  sâmbătă, 03 august 2024

Ioan Becali (72 de ani) a vorbit despre situația mijlocașului Marius Marin (25 de ani), fotbalistul celor de la Pisa, club care a încheiat pe locul 13 Serie B.

Contractul dintre Marius Marin și Pisa urmează să expire în vara anului 2025. Clubul italian vrea să prelungească înțelegerea cu mijlocașul care a avut o evoluție apreciată la Euro 2024 din Germania.

Marius Marin a fost dorit de Rapid în această vară, dar transferul fotbalistului a fost considerat mult prea costisitor de giuleșteni.

Ioan Becali a anunțat că există interes din partea mai multor echipe pentru fotbalistul care a fost unul dintre favoriții lui Edi Iordănescu în mandatul fostului selecționer. Totuși, Pisa nu pare că intenționează să renunțe la serviciile fotbalistului, mai ales că divizionara secundă ar fi nevoită să le dea jumătate din sumă celor de la Sassuolo, care dețin 50 la sută din drepturile jucătorului.

Giovani Becali a anunțat că Pisa nu vrea să îl vandă pe Marius Marin: „Sunt oferte pentru el, dar clubul nu poate să îl dea cu orice sumă”

„Sunt oferte pentru el, dar clubul nu poate să îl dea cu orice sumă. Se cer undeva la 4 sau 5 milioane. Încă sunt discuții cu echipe din Danemarca, care îl doresc.

Nu salariul e problema, ci suma de transfer. Aparține pe jumătate clubului Pisa și pe jumătate lui Sassuolo. Pisa preferă să îl păstreze decât să îi dea jumătate lui Sassuolo. Pisa mai vrea jucători români”, a spus Ioan Becali la emisiunea Digi Sport Matinal.

Viorel Moldovan mi-a spus că are nevoie de un număr 6. I-am zis de Marius Marin. Când a auzit de salariu și de ce vor cei de la Pisa, care îl împart 50%-50% cu Sassuolo, mi-a spus: «Giovanni, trebuie să ne căutăm alt jucător».
- spunea Ioan Becali, pe 21 iulie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.