Liga 1

Tony da Silva, reacție dură după Farul Constanța - Poli Iași: „Sunt nervos!”

Anthony da Silva / Foto: GSP.ro

Articol de Emanoil Ursache  —  duminică, 04 august 2024

Anthony da Silva, antrenorul lui Poli Iași, s-a declarat nervos pentru faptul că echipa sa a pierdut pe terenul Farului Constanța, scor 2-0, într-o altă partidă în care a risipit mai multe ocazii de gol.

Tony a contorizat că elevii săi au risipit în celelalte trei etape ale Superligii 28 de ocazii de gol, la care se adaugă încă patru din această seară împotriva „marinarilor”. Până acum, moldovenii au înscris două goluri în noul sezon și au câștigat un singur joc, celelalte trei fiind înfrângeri.

Anthony da Silva și-a exprimat frustrarea după Farul Constanța - Poli Iași 2-0

„Eu am spus că în trei meciuri am avut 28 de oportunități de gol. Acum am avut încă patru. Ăsta este fotbalul, eu trebuie să îmi cer scuze față de fani. S-a jucat puțin. Am luat gol, după aceea a venit problema cu iluminatul, după aceea a venit furtuna. Ne-a fragmentat meciul.

E nasol că meci de meci avem oportunități, însă lipsește ultima pasă, ultimul gest. E ceva psihic, revenim mereu la meciul anterior. Farul a câștigat, bravo lor! Sincer, e greu când pierdem, pentru că băieții meritau mai mult. Cred că noi am arătat ca o echipă bună, care are principii de joc, care își creează ocazii bune de a marca.

Noi am schimbat din punct de vedere strategic și după asta am avut oportunitate din nou singur cu portarul. Sunt nervos pentru că noi creăm oportunități și nu dăm gol. Ei la prima ocazie au dat un gol frumos. Au fost mai pragmatici, asta este”, a declarat, la Prima Sport, Tony, la finalul partidei Farul Constanța – Poli Iași 2-0.

Mihai Bordeianu a refuzat banderola pentru Alin Roman

Tot la finalul partidei cu Farul, mijlocașul defensiv Mihai Bordeianu a dezvăluit că a refuzat să primească de la Tony banderola de căpitan, deoarece îl consideră pe Alin Roman jucătorul cel mai potrivit pentru acest lucru.

„Cred că toată lumea s-a gândit legat de nocturnă. Dacă nu pornește, se întâmplă ce s-a întâmplat acum câțiva ani la Iași, când Iașiul a pierdut la scor de neprezentare. Parcă nici nu puteai să respiri, așa puternică era nocturnă.

Trebuie să fim realiști, lucrurile nu sunt OK. Am jucat două meciuri acasă, cu Botoșani am bătut, dar cu Buzău trebuia să câștigăm. Și cu Farul puteam să scoatem un punct.

Eu am spus că trebuie să aibă căpitanul continuitate. Alin merită să fie căpitan, pentru că e un jucător exponențial al clubului, anul trecut a fost golgheter și a tras echipa după el. Merită să fie căpitan”, a spus și Mihai Bordeianu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.