Barcelona a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 2-1 într-o partidă amicală disputată în SUA. Pau Victor (22 de ani) a reușit o dublă pentru catalani, în timp ce pentru madrileni a punctat Nico Paz (19 ani).
„El Clasico” amical a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2:00 a României. Dubla lui Pau Victor, demnă de un atacant veritabil, a făcut diferența.
Golurile au fost marcate de speranțele celor de la Barcelona și Real Madrid
În minutul 42, Robert Lewandowski i-a întors în careu o minge lui Victor, iar acesta a înscris cu poarta goală. Același lucru l-a făcut vârful spaniol și în minutul 54 din centrarea trimisă de Alex Valle. Pau Victor a fost transferat de Barcelona, vara aceasta, de la Girona, în schimbul sumei de 2.700.000 de euro.
Golul de onoare al „Los Blancos” a fost semnat de Nico Paz. În minutul 82, Arda Guler i-a așezat balonul pe cap mijlocașului ofensiv crescut în „La Fabrica”, academia Realului. Paz a reluat din plonjon, în forță, în plasele catalanilor, de la o distanță de șapte metri.
Cine a jucat în Barcelona – Real Madrid 2-1
Fiind o partidă amicală, antrenorii Carlo Ancelotti și Hansi Flick au utilizat formule de start experimentale. Flick a schimbat pe parcursul jocului întreg efectivul, în timp ce Ancelotti a efectuat doar șase schimbări.
FC Barcelona: ter Stegen – Valle, Christensen, Inigo Martinez, Balde – Unai Hernandez, Bernal, Casado – Torre, Lewandowski, Pau Victor.
Au intrat pe parcurs: Gerard Martin, Quim Junyent, Sergi Dominguez, Guille Fernandez, Raphinha, Pena, Fort, Faye, Vitor Roque, Gundogan și Darvich. Antrenor: Hansi Flick.
Real Madrid: Courtois – Vazquez, Militao, Rudiger, Fran Garcia – Modric, Mario Martin, Ceballos – Guler, Endrick, Brahim Diaz.
Au intrat pe parcurs: Joan Martinez, Vinicius Jr., Nico Paz, Jacobo Ramon, Obrador și Lorenzo.
Antrenor: Carlo Ancelotti.
De la Real au lipsit Kylian Mbappe, Aurelien Tchouameni, Eduardo Camavinga, Ferland Mendy, Jude Bellingham, Dani Carvajal şi Federico Valverde.
Carlo Ancelotti i-a învoit pentru turneul din Statele Unite, deoarece toți jucătorii menționați anterior au ajuns până în semifinalele EURO 2024 sau până în penultimul act de la Copa America.
{{text}}