Vilde Ingstad (29 de ani), care evoluează pe poziția de pivot pentru CSM București, a suferit o accidentare extrem de gravă în meciul dintre Norvegia și Germania, scor 30-18, de la Jocurile Olimpice și nu își va mai putea ajuta echipa în acest an.
Norvegianca Vilde Ingstad a ieșit de pe teren accidentată în partida cu Germania. Aceasta a resimțit din plin durerile la piciorul stâng și a părăsit terenul în lacrimi.
În urma investigațiilor, s-a constatat o ruptură a ligamentului încruțișat anterior. Ingstad va fi supusă unei intervenții chirurgicale și nu va lipsi de pe teren pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 9 luni.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a „tigroaicelor”.
CSM București a anunțat că Vilde Ingstad s-a accidentat grav și va lipsi între 6 și 9 luni
„Vilde Ingstad s-a accidentat serios aseară, la partida cu Germania de la Jocurile Olimpice, iar în urma investigațiilor realizate astăzi s-a constat o ruptură a ligamentului încrucișat anterior.
Jucătoarea noastră va fi supusă în perioada imediat următoare unei intervenții chirurgicale de reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior și va putea relua activitatea sportivă într-un interval 6-9 luni după operație și după parcurgerea unui program personalizat de reabilitare funcțională.
Capul sus Vilde! Suntem alături de tine!”, a apărut pe pagina de Facebook a celor de la CSM București.
În urma victoriei zdrobitoare în fața Germaniei, Norvegia ocupă primul loc în Grupa A, cu 8 puncte.
{{text}}