Constantin Gâlcă (52 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Craiova, este dezamăgit de jocul echipei sale din partida cu Petrolul, scor 0-0.
Gâlcă a discutat și despre situația lui Ivan, care a ieșit accidentat, forma fizică a elevilor lui și despre drama din familia lui Nicușor Bancu.
Universitatea Craiova - Petrolul // sursă foto: Facebook @ Universitatea CraiovaConstantin Gâlcă: „Ivan s-a dus după minge și a simțit ceva”
„Ivan s-a dus după minge și a simțit ceva. Am decis să-l schimbăm. Am jucat prost. Am demonstrat că nu putem juca la 3-4 zile, cum îmi doream. Cred că ne trebuie două echipe ca să facem asta, una în campionat și una în Conference League, dacă ne calificam.
Au fost neputincioși, acesta e cuvântul.S-a văzut și în teren, de aceea n-am avut șut pe poartă. În repriza a doua am pus mai multă presiune, am făcut schimbări, am intrat altfel în teren, dar nu am putut marca.
Niciodată nu introduc un jucător până nu-l întreb. Îmi asum decizia de a începe cu un „11” dar și ei trebuie să își asume când spun că sunt 100%.
Sperăm cât mai curând (n.r. transferuri) să îi găsim și să îi avem și să vină cât mai repede. Și cu jucătorii pe care îi avem ne trebuie mult timp ca să perfecționăm multe lucruri și din punct de vedere fizic mai avem de lucrat destul și după aceea cele tactice.
Normal că sunt dezamăgiți, cred că acesta nu este drumul pentru a te lupta la titlu. Trebuie să schimbăm mentalitatea, atitudinea”, a declarat Constantin Gâlcă la flash-interviu, după partidă.
Antrenorul celor de la CS U Craiova a vorbit și despre situația căpitanului Nicușor Bancu care a suferit ieri o dramă în familie.
„Toți suntem alături de el, de familia lui și păcat că astăzi nu am putut să-i aducem o bucurie să îi mai alinăm din durere”.
După egalul cu Petrolul, 0-0 acasă pe Ion Oblemenco, Craiova va juca etapa următoare în deplasare la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi.
{{text}}