Sportiva belgiană Claire Michel se află de cinci zile în spital. Ea a fost infectată cu bacteria E.Coli în timpul probei individuale de triatlon de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Michel a fost contaminată în timp ce înota în Sena. În aceste condiții, echipa Belgiei a fost nevoită să se retragă din proba de ștafetă mixtă de la triatlon.
În cadrul cursei individuale de triatlon s-a impus franțuzoaica Cassandre Beaugrand, iar Claire Michel s-a clasat pe locul 38. Întrecerea a avut loc pe 31 iulie, iar proba de ștafetă mixtă de la Jocurile Olimpice este programată să se desfășoare astăzi.
Reacția belgienilor: „Sperăm că vor învăța din ce s-a întâmplat”
Comitetul Olimpic Internațional Belgian i-a criticat pe organizatori pentru situația în care a ajuns Claire Michel și echipa de ștafetă mixtă ce s-a retras. World Athletics și Federația Internațională de Triatlon și-au dat, la rândul lor, acceptul ca cele două probele de masculin și feminin să se desfășoare pe Sena.
„COIB și Triatlonul Belgian speră că vor învăța din ce s-a întâmplat pentru următoarele competiții de triatlon de la Jocurile Olimpice.
Ne gândim aici la garantarea zilelor de antrenament, a zilelor de competiție și a formatului competițiilor care trebuie clarificate în prealabil și să asigure că nu există incertitudine pentru sportivi, anturaj și suporteri”, se arată în comunicatul de presă emis duminică de COIB, citat de Le Figaro.
Elveția se confruntă cu un caz asemănător
Elvețianul Adrien Briffod a fost nevoit și el să se retragă din competiția de triatlon din cauza unei infecții gastrointestinale. „Țara Cantoanelor” a reușit însă să îi găsească un înlocuitor sportivului care a terminat cursa de individual pe locul 49 și va participa la ștafetă mixtă de astăzi.
„Nu știu cu adevărat dacă starea mea este legată de calitatea apei din Sena. Dar întrebarea încă se pune”, a spus Briffod, potrivit 20minutes.ch.
Inclusiv medicul echipei Elveției, Hanspeter Betschart, a evitat să dea vina pe calitatea apei din Sena în cazul lui Adrien Briffod.
„Un sondaj al colegilor mei din alte țări nu a evidențiat până acum nicio acumulare de boli gastrointestinale în rândul sportivilor care au început cursa individuală miercurea trecută”, a precizat Betschart, conform Le Figaro.
{{text}}