În penultima partidă a etapei cu numărul 4 din Superligă, UTA Arad s-a impus în fața celor de la Unirea Slobozia, scor 1-0, la Clinceni, grație unei reușite a lui Valentin Costache. La meci au asistat doar 471 de spectatori.
Este prima victorie a arădenilor din acest sezon, dar și primul eșec al trupei lui Adrian Mihalcea la nivel de primă divizie.
Puncte italienești pentru „textiliști” în Unirea Slobozia - UTA Arad
Terenul nu se prezenta în condiții ideale pe micuța arenă din Clinceni, care se bucură să găzduiască din nou partide din elita fotbalului românesc. „Unirea, casa ta e Slobozia!”, stătea scris însă pe un mesaj afișat în tribune.
Joc modest, ocazii multe
Startul partidei a fost unul încâlcit, caracteristică distinctivă pentru mai toate partidele de Superligă. Fabry, slovacul din ofensiva lui Mircea Rednic, a amenințat primul poarta lui Denis Rusu, însă șutul său din afara careului a lovit doar panourile publicitare din spatele porții.
În prima jumătate de oră, cele două formații se invitau reciproc, fiind lipsite de inspirație în momentele de posesie. O fază fixă? O sclipire individuală? Ce ar fi putut debloca insipida partidă de la Clinceni?
Prima dintre cele două variante ar fi putut debloca tabela în minutul 27. Execuția cu pământul din lovitură liberă a lui Aganovic i-a dat emoții lui Iliev, care a bâjbâit balonul în careul mic.
Râpă, recent întors din Polonia, a fost aproape să deschidă scorul.Partida dădea semne de viață. În minutul 32, după ce s-a descotorosit cu lejeritate de un adversar, Jordan Gele a șutat pe lângă din poziție ideală. În finalul primului mitan, cele două păreau, mai degrabă, în expectativa pauzei și a indicațiilor celor doi tehnicieni, Mircea Rednic și Adrian Mihalcea.
Costache pune capăt chinului de la Clinceni
Revelația startului de sezon, Unirea Slobozia, a început mai hotărâtă repriza secundă, fiind în presing constant în ultima treime adversă. Lupta se purta la mijlocul terenului, ocaziile erau sporadice, inexactitățile din plin.
Din fericire, doar 471 suporteri au fost nevoiți să suporte arșița de la marginea Capitalei pentru a asista la o oră de... oricare ar fi antonimul regalului fotbalistic. Fotbal cu porția era laitmotivul întâlnirii. Purece a fost cel mai periculos om de la firul ierbii, ratând o șansă importantă în minutul 67, fiind trădat de tehnică. Arădenii au profitat de jocul fără direcție.
În minutul 73, Fabry a luat o fază pe cont propriu și l-a asistat perfect pe Valentin Costache, care a reușit primul gol de la revenirea în Superligă. Imediat după aceasta, Slobozia a fost foarte aproape de a egala, însă incursiunea lui Afalna a fost degeaba, întrucât pasa lui ideală în careu nu a avut destinatar.
UTA a gestionat perfect finalul de partidă și pleacă de la Clinceni cu toate cele trei puncte, primele din acest sezon, în timp ce Slobozia a pierdut primul meci în primul eșalon.
FINAL. Unirea Slobozia - UTA Arad 0-1
- Marcator: Valentin Costache '73
- 471 suporteri au fost prezenți pe arena din Clinceni.
Unirea Slobozia - UTA Arad, echipele de start:
Unirea Slobozia (4-2-3-1): Rusu - Medina, Dinu, Pospielov, Șerbănică - Lopez, Perianu - Camara, Purece, Aganovic - Gele
Antrenor: Adrian Mihalcea
Rezerve: Krell, Dorobanțu, Lazar, Antoche, Toma, Lemnaru, Coadă, Pacionel, Vlăsceanu, Bărbuț, Nkama, Ilie
UTA Arad (3-4-3): Iliev - Râpă, Benga, Conte - Cîmpanu, Mihai, Van Durmen, Trif - Fabry, Ezekiel, Omondi
Antrenor: Mircea Rednic
Rezerve: Popa, Rodrigues, David, Stanciu, Iurasciuc, Machado, Cristea, Costache, Healf
Arbitru: Iulian Călin
A1: Imre-Laszlo Bucsi
A2: Nicușor Marin
Arbitru VAR: Marcel Bîrsan
Arbitru AVAR: Andrei Constantinescu
UPDATE. Ora 18:55 / Mesajele afișate de fanii Unirii
Fanii Sloboziei așteaptă cu nerăbdare un meci din elita fotbalului românesc pe plan local. „Unirea, casa ta e Slobozia” și „Rezultatele voastre ne obligă să fim mereu aici” au fost două dintre mesajele afișate de suporterii trupei lui Adi Mihalcea.
{{text}}