Niște „dialoguri neconvenționale” cu spectatorii din spatele băncilor lor au căpătat dimensiuni apocaliptice, iar cei mai selecționați fotbaliști ai naționalei primesc acum lecții publice de dirigenție.
Culmea e că ambele întâmplări s-au petrecut la meciuri pe care Farul și Oțelul le-au câștigat. Și că în ambele situații clinciurile celor doi mari fotbaliști și antrenori au avut loc cu fanii propriilor lor echipe!
Lui Hagi îi reproșa cineva că nu-l schimbă pe Rivaldinho, Dorinel era admonestat tot pe teme tehnico-tactice de niște localnici care cu siguranță știu mai bine când trebuie scos Maciel sau dacă Alex Pop e mai bun sau nu decât Juric sau Duric.
Unde e înjurătura?
Hagi a purtat un dialog pe ton ridicat cu cineva din tribună, iar cine spune că a înjurat greșește. Sigur că secvențele nu sunt cele mai înduioșătoare, dar dacă un „Plecați dracului acasă” e înjurătură, esteții a căror delicată columelă a fost deranjată trebuie să afle că limba română are un repertoriu infinit în acest domeniu. Din fericire, Gică n-a apelat la el.
Stigmat pentru ce?
Dorinel, ricanat tot timpul meciului de undeva dn spatele său, a avut o pornire nervoasă generatoare de un sprint într-acolo.
Sigur că ar fi fost mai bine să n-o aibă, dar nu s-a întâmplat mare lucru, a fost „placat” la timp de cei din preajmă, iar conflictul s-a stins, nu chiar în fașă, dar nici departe de ea.
Imaginile nu vor concura niciodată la cele mai emoționante colocvii între antrenori și suporteri, dar nu sunt nici atât de oripilante încât nedoriții lor eroi să fie stigmatizați pe vecie.
Una e una, alta e alta
Trebuie făcută o distncție. Una e când Petrescu îl aleargă pe arbitru și-l face vagabond, ceea ce trebuia penalizat mult mai aspru decât s-a întâmplat.
Una e când Lennon (condoleanțe pentru decesul mamei, dar gestul a existat) face semn de ”ciocul mic” celor din tribună. Și alta e când Hagi sau Dorinel răspund (chiar și nu foarte amical) celor din spatele lor.
Ctitori vs angajați
Cine înțelege psihologia fotbalului, care mai și întinde nervii oamenilor uneori, trebuie să priceapă și că Lennon nu va avea voie să facă în Giulești ceea ce Hagi și Dorinel își mai pot permite câteodată la Constanța și la Galați.
Nord-irlandezul e un angajat vremelnic, cât timp Gică și Dorinel sunt ctitorii celor două edificii. Ba, primul a ridicat și tencuiește ctitoria, în mare măsură, din propriul său buzunar.
Excepții de la globalizare
Fără Hagi, Viitorul, transformat de vremuri în Farul, n-ar fi existat și n-ar fi luat două campionate în ultimul deceniu.
Fără Dorinel, care după titlul din 2011, a reclădit totul din liga a treia, probabil că la Galați nu s-ar mai fi vorbit astăzi de fotbal. Sigur că ei au sărit calul, s-au enervat mai mult decât ar fi trebuit, poate că și-au ciobit puțin efigiile, dar lucrurile sunt perfect reparabile, iar demonizarea lor în raport cu întregile lor cariere e o judecată mult prea aspră.
Ei sunt printre puținele personaje din fotbal cărora biografia le permite măcar un pic mai mult decât celorlalți. Egalitarismul globalist, una dintre valorile supreme ale contemporaneității, ar trebui să fie silit și la mici excepții.
{{text}}