Jocurile Olimpice

Larisa Iordache a trăit un moment similar la Europenele din 2020 și are un sfat pentru Ana Maria Bărbosu

Larisa Iordache / foto: Imago Images

Articol de Justin Gafiuc  —  luni, 05 august 2024

Larisa Iordache, fosta medaliată olimpică, mondială și europeană, a comentat pentru GSP.ro finalul dramatic pentru românce din finala de la sol și ratarea Sabrinei Voinea de la bârnă.

Larisa Iordache a văzut momentele dureroase trăite de Ana Bărbosu în finalul competiției olimpice la sol. Gimnasta din Focșani a pierdut medalia de bronz după ce 30 de secunde fusese pe podium, dar o contestație depusă de Jordan Chiles a urcat-o pe americancă pe locul 3, în dauna româncei.

+13 Foto
Ana Bărbosu finala olimpică la sol Paris 2024 Foto: Raed Krishan (Paris)

Larisa Iordache a trăit un moment similar la Europenele din 2020

„A fost un moment bulversant cu siguranță, pentru că, după câteva clipe de bucurie, a venit vestea nefericită. Eu știu cum e să stai în tensiune în astfel de episoade. Am pățit la fel la Europenele din 2020, la sol. Terminasem pe doi, antrenorul meu a făcut contestație și mi s-a mărit nota, așa că am obținut aurul. Atunci s-a întâmplat invers decât la Paris”, spune Larisa pentru GSP.ro.

Explică și probabilele motive din spatele contestației de la JO, care au coborât-o o poziție pe Bărbosu: „E dificil de intuit exact. Dar a fost vorba, presupun, de o reevaluare a gradului de dificultate la o piruetă sau la o săritură artistică”.

Larisa Iordache / foto: Imago Images

„Sabrina e o fată curajoasă, dar probabil că a dominat-o tensiunea finalei”

O sfătuiește pe Ana „să rămână cu bucuria din momentele în care bronzul era al ei și să lase într-o parte dezamăgirea de la final, chiar dacă nu e un sentiment ușor de dus pe umeri și în suflet. Apele se vor liniști, va urma și o analiză și va avea apoi, cu siguranță, resurse să meargă mai departe”.

A comentat și prestația Sabrinei Voinea la bârnă, cu două căzături și locul 5 în ierarhia finală: „O felicit, în primul rând, că a ajuns acolo! Probabil că tensiunea finalei și-a spus cuvântul, dar ea e o fată foarte curajoasă și trebuie să se gândească la Paris ca la un punct solid de pornire pentru viitor. E tânără, sper să-și reașeze repede gândurile și să revină cu încredere în sală”.

GALERIE FOTO. Momentul în care Ana Maria Bărbosu a aflat că a pierdut medalia de bronz

+10 Foto
Ana Bărbosu finală sol Jocurile Olimpice 2024, momentul în care a aflat că a pierdut medalia de bronz Foto: captură tv

Ar trebui să le felicităm pe fete pentru simpla prezență în finală, fiindcă puțini erau cei care credeau că putem fi acolo. Locurile obținute sunt un bonus, punctul de pornire pentru un restart
- Larisa Iordache, după finalele pe aparate la JO

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.