Liga 1

Octavian Popescu, aproape de revenirea pe teren » Primul meci la care ar putea prinde lotul lui FCSB

Octavian Popescu revine pe teren la FCSB

Articol de George Nistor  —  miercuri, 07 august 2024

Octavian Popescu (21 de ani) a intrat în ultima sută de metri a recuperării fizice după operația suferită la gleznă, la începutul lunii iunie. Fotbalistul celor de la FCSB ar fi trebuit să se opereze în timpul sezonului trecut, însă intervenția sa a fost amânată. Roș-albaștrii ar fi rămas fără jucător U21 eligibil.

Totodată, fotbalistul a decis împreună cu clubul să fie operat și la nivelul nasului pentru a-i fi rezolvată o problemă respiratorie de care suferea de ceva vreme și îl incomoda în timpul efortului.

  • FCSB - Farul se joacă vineri, de la 21:00, în etapa a 5-a din Superliga. Meciul va fi transmis în direct pe Digisport 1, Primasport 1 și în format liveTEXT pe GSP.ro.

Octavian Popescu, aproape de revenirea la FCSB

Decarul celor de la FCSB a trecut de perioada de recuperare și se pregătește să revină la antrenamente în perioada imediat următoare.

Din informațiile GSP.ro, Octavian Popescu se va alătura lotului săptămâna viitoare și are toate șansele să fie disponibil pentru Elias Charalambous la sfârșitului lunii, pentru play-off-ul Ligii Campionilor, dacă formația campioană va trece de Sparta Praga, sau pentru play-off-ul din Europa League, în cazul unei eliminări.

Tavi vine după o stagiune cu prestații dezamăgitoare, în care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor lui Gigi Becali. A înscris de două ori în Superliga și a oferit trei pase de gol.

Acum, staff-ul tehnic are în plan să îi asigure jucătorului de profil ofensiv o introducere treptată pe gazon, pentru a nu risca o eventuală recidivă.

89%din meciurile oficiale ale celor de la FCSB, din sezonul trecut, au fost cu Octavian Popescu pe teren

Medicii i-au extras o bucată de os liber din picior

În momentul operației la gleznă, medicii au descoperit în piciorul lui Octavian Popescu o bucată de os, corp liber, de dimensiunea unei falange, ce i-a provocat de-a lungul timpului inflamații fără ca doctorii echipei să știe cauza precisă.

Dacă la finele sezonului precedent Gigi Becali afirma că poziția jucătorului său ar putea fi cea de extremă dreapta, venirile lui Marius Ștefănescu și Florin Tănase - ce ar putea evolua ca vârf - l-ar putea trimite din nou în flancul stâng, acolo unde Florinel Coman era prima opțiune.

Octavian Popescu (21 de ani) a trecut de perioada dificilă a recuperării postoperatorie

Băluță, Musi, Miculescu și Luis Phelipe au fost variantele pe care FCSB s-a bazat în primele meciuri oficiale ale verii.

2,3 milioane de euroeste cota de transfer a lui Octavian Popescu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.