Fotbal   •   Liga 1   •   U CRAIOVA

Din nou

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 26 august 2007

Cioroianu a demisionat ieri pentru a doua oara intr-o saptamina, iar secundul Mogosanu a fost numit intermar



Doua demisii intr-o saptamina a semnat antrenorul Florin Cioroianu. Prima "despartire" de Craiova a anuntat-o simbata trecuta, dupa meciului cu Pandurii, 0-2. Patronul Adrian Mititelu s-a opus insa acesteia si la nici 24 de ore l-a convins pe "Curcan" sa se intoarca la echipa.



Esecul de vineri, 0-1 cu Unirea Urziceni, cel de-al patrulea consecutiv pentru juveti, a rasturnat iarasi situatia. Cioroianu a ajuns la concluzia ca nu mai poate gestiona criza actuala si ieri a demisionat din nou. De data aceasta, patronul nu a mai incercat sa il intoarca din drum si l-a numit antrenor intermar pe secundul Daniel Mogosanu.



Surse autorizate sustin ca Mogosanu va conduce Universitatea doar la un singur joc, cel cu Rapid, care se va juca simbata viitoare, in Giulesti. Ulterior, campionatul va intra in vacanta pentru doua saptamini, din cauza meciului nationalei cu Belarus, iar in acest timp Mititelu va incerca sa numeasca un nou antrenor.



Chiar daca si-a reziliat contractul cu stiinta, Cioroianu va ramine in continuare la U Craiova. Cel mai probabil, se va intoarce la echipa-satelit. "Imi pare rau ca nu a reusit mai mult si sper ca el sa ramina in cadrul clubului, pentru ca este un adevarat profesionist”, a spus finantatorul alb-albastrilor.



Dina si Saceanu, inapoi

Dupa meciul pierdut saptamina trecuta la Tirgu Jiu, Saceanu, Dina, Dorel Stoica si Gargalie au fost exclusi din lotul Craiovei. Desi patronul Mititelu a anuntat ca masura este irevocabila, Saceanu si Dina au fost iertati ieri. Ceilalti doi "exilati" la satelit au sanse infime sa mai revina in lot. Surse autorizate sustin ca Dorel Stoica va fi vindut curind, iar Gargalie va fi cedat gratis oricarei echipe care il doreste.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.