Conference League

Israelienii au reacționat surprinzător după Maccabi Petah Tikva - CFR Cluj: „Superiori românilor în majoritatea momentelor”

CFR Cluj, victorie cu Maccabi Petach Tikva în Conference League, foto: Facebook Fotbal Club CFR 1907 Cluj

Articol de Cezar Titor  —  joi, 08 august 2024

CFR Cluj s-a impus în prima manșă a turului trei preliminar din Conference League, 1-0 contra celor de la Maccabi Petach Tikva. Karlo Muhar a reușit unicul gol al partidei, în minutul 9. Partida s-a jucat la Sofia, iar returul va avea loc la Cluj, pe 15 august.

„Feroviarii” au început în forță partida, însă s-au retras în partea a doua. Cu toate acestea, israelienii nu au reușit să amenințe serios poarta apărată de Sava.

Presa din Israel titrează: „O formă excelentă pentru băieții în albastru”

Imediat după ultimul fluier al „cavalerului în negru”, presa din Israel a oferit o reacție optimistă, fiind încrezători în șansele celor de la Maccabi pentru retur.

„După ce a fost eliminată din Europa League, 0-7 la general împotriva celor de la Braga, Maccabi Petah Tikva continuă sezonul european. În această seară, echipa a găzduit pe CFR Cluj, în Bulgaria, în prima manșă a turului trei preliminar de Conference League. Maccabi a pierdut cu 1-0 în fața românilor. Oaspeții au început în forță, Karlo Muhar profitând rapid de o respingere nereușită a lui Marco Wolf în interiorul careului, trimițând cu ușurință în plasă.

CFR a fost aproape de golul doi, însă lovitura de cap a lui Vasile Mogoș a lovit doar bara. Pe măsură ce prima repriză se apropia de final, Maccabi s-a trezit și a preluat controlul jocului”, au scris cei de la one.co.il.

2005-2006 este ultimul sezon în care Maccabi Petah Tikva a participat în grupele unei competiții europene, Cupa UEFA, pierzând atunci toate partidele: 1-2 cu Palermo, 0-2 cu Brondby, 0-4 cu Lokomotiv Moscova și 0-1 cu Espanyol. De atunci, au mai participat o dată în preliminariile defunctei Intertoto. În stagiunea precedentă, au terminat pe locul 8 din 14, însă și-au adjudecat Cupa Israelului, obținând biletele către preliminariile europene.

Andreas Karo a fost și el aproape de a egala, înainte de a se accidenta și a fi înlocuit. Hazan a fost și el periculos în mai multe rânduri. Cu toate acestea, echipa lui Dan Roman nu a reușit să scuture pasele, terminând în dezavantaj de un gol. Echipa în albastru a arătat o formă excelentă, fiind superioară românilor în majoritatea momentelor. Maccabi poate spera la un rezultat bun în meciul retur, care va avea loc săptămâna viitoare, în România.

- Presa din Israel

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.