FCSB și Farul Constanța stau față în față vineri, de la ora 21:00, pe stadionul Ghencea, într-un meci în care campioana României încearcă să bifeze două obiective: odihnirea titularilor pentru returul cu Sparta Praga, de marți, și obținerea celor trei puncte pentru a nu se depărta de contracandidatele la titlu. În schimb, Gică Hagi vine la București cu șapte foști jucători ai roș-albaștrilor în lot și speră să întrerupă o serie de trei meciuri fără succes în deplasările contra echipei lui Charalambous și Pintilii.
Vor prima victorie a sezonului în SuperLigă
Ireproșabili în Europa, unde au trecut de Virtus (7-1 și 4-0) și Maccabi Tel Aviv (1-1 și 0-1) și au remizat cu Sparta Praga (1-1) în prima manșă a turului III preliminar al Ligii, bucureștenii au rămas datori în SuperLigă, iar vineri seară vor să facă primul pas pentru a îndrepta situația din clasament, acolo unde au strâns doar două puncte în primele trei etape, după egaluri cu U Cluj și Unirea Slobozia și înfrângerea cu Oțelul, 0-2 pe Ghencea.
Dar, pentru că există un mare dar, Europa primează și cuplul Charalambous - Pintilii va aborda partida contra fostei campioane cu un prim 11 din care vor lipsi vedete precum Ngezana, Șut, Olaru sau Băluță, urmând ca jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc cu Sparta Praga să le ia locul. Miza va fi pe oameni precum Daniel Popa, Luis Phelipe, Marius Ștefănescu sau Alexandru Musi, iar schimbările din echipa de start fac ca FCSB să nu dețină statutul de favorită certă a întâlnirii din această seară: Cotă Superbet de 2.35 pentru un succes al gazdelor, 3.50 pentru un rezultat de egalitate și 3.00 oferită unui succes al oaspeților.
Hagi are în lot șapte foști FCSB-iști
În săptămâna în care a reușit să-l readucă la echipă pe Denis Alibec după un an petrecut în campionatul Qatarului, Hagi vrea să profite de portița care i se deschide pe Ghencea și să continue momentul bun început odată cu victoria de etapa trecută, 2-0 pe teren propriu cu Poli Iași. A fost un meci al descătușării pentru marinari, care adunaseră, până atunci, trei meciuri și peste 270 de minute fără gol marcat în SuperLigă!
În acest sens, "Regele" se va baza pe nu mai puțin de șapte fotbaliști care în trecut au fost legitimați la clubul patronat de Gigi Becali: portarul Răzvan Ducan, fundașii Mihai Bălașa, Ionuț Larie și Cristi Ganea, mijlocașii Dragoș Nedelcu, Ionuț Vînă și Eduard Radaslavescu (împrumutat în acest sezon de la FCSB) și atacantul Gabriel Iancu. Dintre ei, doar Iancu a avut o carieră prolifică în tricoul roș-albastru, cu 16 goluri marcate în cele 81 de meciuri jucate și cu trei titluri de campion al României câștigate între 2012 și 2015.
Prinde un nou Pariu Gratuit de 25 de lei!
Susține-ți favorita și profită de un Pariu Gratuit în valoare de 25 de lei, dacă îndeplinești următorii pași:
1. Înscrie-te în promoție din secțiunea Bonusuri și Promoții, disponibilă în contul tău.
2. Pune un pariu de minimum 24 de lei pe oricare dintre meciurile etapei (cotă de minimum 1.60/bilet single sau cotă totală de minimum 2.50/bilet acumulator).
3. După validarea biletului, primești Pariul Gratuit în cont!
{{text}}