Campionate

Colegul lui Drăgușin, transfer în Serie A » Fundașul lui Tottenham semnează cu Milan

Emerson și Cristian Romero/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  vineri, 09 august 2024

Emerson Royal (25 de ani), fundașul dreapta de la Tottenham, va pleca la AC Milan în acest mercato.

Coechipierul lui Radu Drăgușin de la Tottenham s-a înțeles cu milanezii încă din mai și aștepta doar ca echipele să ajungă la un acord. Și au ajuns pentru 15 milioane de euro.

Colegul lui Drăgușin pleacă la Milan

Emerson ar mai fi avut 4 oferte, dar a dorit să ajungă la Milan. După luni de negocieri, Tottenham a acceptat oferta italienilor și fundașul dreapta va ajunge în Serie A, potrivit specialistului în mercato Fabrizio Romano.

Tottenham a rămas cu doi fundași dreapta în lot, Pedro Porro și Djed Spence.

Spurs a mai vândut un fundașul în acest mercato, pe Joe Rodon, stoper, acesta fiind cedat la Leeds. Astfel, Tottenham a rămas cu doar 3 fundași centrali în lot, Radu Drăgușin, Cristian Romero și Mickey Van de Ven.

Radu Drăgușin are tot mai multe șanse să prindă minute în viitorul sezon, dacă Tottenam nu va mai aduce alți apărători până la finalul perioadei de mercato.

Spurs a cheltuit 51 de milioane de euro în această parioadă de transferuri și a vândut de 12 milioane. Doar Rodon a plecat de la Spurs, pe bani, până acum.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.