Jocurile Olimpice

Kriszta Incze își va încerca șansa în recalificările categoriei 62 de kilograme în concursul olimpic de lupte

Kriszta Incze și învingătoarea ei, japoneza Sakura Motoki Foto: Imago

Articol de Luminița Paul  —  sâmbătă, 10 august 2024

Luptătoarea Kriszta Incze (28 de ani) a pierdut în optimile de finală ale categoriei 62 kg, însă adversara ei, japoneza Sakura Motoki (22 de ani), a ajuns în ultimul act, trăgând-o după ea și pe româncă.

În cursul dimineții de vineri la Paris, în Champ-de-Mars Arena, Kriszta Incze a rămas pe salteaua B doar 38 de secunde în meciul din optimile de finală. Adversara ei, nipona Sakura Motoki, medaliată cu argint la Mondialele din 2023 și cu bronz la cele din 2022, a reușit repede două acțiuni de câte două puncte, apoi a fixat-o pe Incze cu umerii pe saltea – tuș, decizie VFA.

Motoki și-a continuat marșul, dispunând în sferturile de finală la fel de dominant de Ana Paula Godinez Gonzalez din Canada, 11-0, decizie de superioritate tehnică VSU. În semifinalele desfășurate în cursul serii însă, japoneza a avut mult mai multă opoziție din partea norvegiencei Grace Jacob Bullen.

După prima repriză era 2-2, iar echilibrul s-a păstrat și în a doua parte, adversarele ajungând la 7-7 în minutul 4:20, moment în care Motoki a inițiat o acțiune și a închis disputa cu un nou tuș.

Kriszta Incze, încă o oportunitate

Avansarea ei în finala de sâmbătă o aduce pe luptătoarea română în situația pozitivă de a mai avea o șansă. Kriszta va reveni tot pe salteaua B sâmbătă, 10 august, de la ora 12:00, în recalificări, împotriva lui Godinez Gonzalez.

În cazul unei victorii, Incze ar urma să o înfrunte în meciul pentru bronz pe Bullen. Sakura Motoki o va avea în față în duelul pentru aur pe ucraineanca Iryna Koliadenko.

Tot sâmbătă, intră în concurs la categoria 76 kg ultima luptătoare română, Cătălina Axente, care o va întâlni în „optimile” de finală pe americanca Alexis Kennedy Blades (21 de ani), vicecampioană mondială de tineret în 2023. Cătălina este la prima participare la JO, ea obținând calificarea în urma turneului mondial de la Istanbul, din 9-12 mai.

Andreea Beatrice Ana a pierdut în recalificări la categoria 53 kg, după ce cu o zi înainte fusese învinsă în „sferturi” de ecuadorianca Lucia Yamileth Yepez Guzman, ceea are avea să cucerească medalia de argint. Românca a concurat însă cu o ruptură de menisc cu forțare de ligamente, accidentare suferită la un antrenament cu o săptămână înainte de intrarea în concursul olimpic.

Andreea Beatrice Ana, recalificări Jocurile Olimpice Paris 2024 Foto: Raed Krishan

Ceilalți doi luptători tricolori, Răzvan Arnăut la 60 kg și Alin Alexuc-Ciurariu la 130 kg, s-au oprit în „sferturi”, respectiv în „optimi”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.