Sporturi   •   Jocurile Olimpice   •   MARATON

Delvine Meringor, sportiva născută în Kenya care reprezintă România, a terminat pe locul 7 maratonul de la Jocurile Olimpice: „Am avut lacrimi în ochi”!

+16 Foto
Delvine Relin Meringor trecând linia de sosire pe locul 7 în maratonul olimpic d ela Paris Foto: Raed Krishan (Paris)

Articol de Raed Krishan (foto), Remus Dinu   —  duminică, 11 august 2024

Maratonistele române Delvine Relin Meringor și Joan Chelimo Melly au tras cortina peste aventura României de la Jocurile Olimpice. Cele două au luat startul în această dimineață în maratonul feminin de la Paris. Delvine Meringor a încheiat în poziția a 7-a, în timp ce Joan Melly a abandonat, după ce a alergat accidentată.

Astăzi, în ultima zi a Jocurilor Olimpice, Delvine Relin Meringor și Joan Chelimo Melly, atlete naturalizate, au reprezentat România în maratonul de pe străzile Parisului. Prima s-a clasat pe un loc excelent, al șaptelea, cea de-a doua a abandonat după ce a parcurs 10 kilometri din traseu.

Delvine Meringor: „Am avut unele stări de rău, dar sunt fericită pentru acest rezultat”

La câteva minute după ce a încheiat maratonul pe poziția a șaptea și vizbil marcată de efort, dar extrem de satisfăcută pentru rezultat, Delvine Meringor, 32 de ani, și-a spus primele impresii într-un interviu acordat reporterului GSP prezent la finișul de la Esplanada Invalizilor:


„Sunt fericită să termin pe locul al șaptelea, nu e ușor. Mă simt bine acum, am avut unele stări de rău, dar am terminat bine cursa. A fost și căldura, nu e ușor. Dar sunt bine, bucuroasă pentru acest rezultat. Le mulțumesc antrenorilor, celor care mi-au oferit sfaturi.

Vreau să fiu în Los Angeles peste patru, am fost acolo în 2022 și am câștigat maratonul (n.r. reprezenta Kenya la acel moment). A fost foarte frumos să concurez la Paris pentru prima oară, am avut lacrimi în ochi, mi-a plăcut să alerg aici, pe aceste străzi”, a mărturisit Delvine.

+16 Foto
Maratonul olimpic de la Paris a trecut și prin fața muzeului Luvru FOTO Raed Krishan

Cum a decurs cursa: Delvine Meringor a fost în față, dar a pierdut contactul cu plutonul fruntaș


UPDATE Locul 7, unul excelent, pentru Delvine Relin Meringor în cursa 2h 24:56, cel mai bun timp al sezonului pentru atleta română de origine kenyană. Ea s-a aflat în față mare parte din întrecere, dar a rămas în urmă când mai era aproximativ 6 kilometri de parcurs.

Finalul întrecerii a fost unul spectaculos. Un sprint de ultimele zeci de metri, câștigat de Sifan Hassan din Țările de Jos în fața etiopiencei Tigst Assefa. Timpul învingătoarei, 2h 22:55, este un nou record olimpic.

UPDATE Delvine Meringor, care s-a aflat de la început în grupul care a condus cursa, a pierdut contactul în jurul kilometrului 36. În față au rămas cinci atlete, apoi 4, când s-a intrat în ultimul kilometru.

UPDATE: Delvine Relin Meringor, atletă de origine kenyană, se afla în plutonul fruntaș, lângă Sifan Hassan, însă a rămas în urmă în ultimele minute.

Cine e Delvine Meringor?

În vârstă de 32 de ani, Delvine Meringor e prima atletă kenyană pe care România a naturalizat-o. Ea are o poveste demnă de film.

„Din primele zile de școală am început să alerg. Casa mea era la peste 5 kilometri, așa că alergam de acasă la școală și înapoi. Era ca un fel de antrenament. Aproape 10 ani am făcut acest traseu. Plus că mă mai trimitea mama și la magazinul din satul nostru, alți kilometri”, a spus sportiva de la CSA Steaua, pentru site-ul clubului.

Ea a povestit și despre familia sa din Kenya. „Tata e bogat, dar doar în neveste. Are 4 neveste și 30 de copii. Deci eu am 29 de frați. Fiecare nevastă stă în alt sat. Cu mama mea, are 8 copii. Suntem șase fete și doi băieți. Pe toți îi iubesc.

Tata are 59 de ani, iar bunica din partea mamei are 49 de ani. I-am promis că o să-i cumpăr un televizor și acum trebuie să mă țin de cuvânt”, a mai declarat Meringor.

Maratonista de la CSA Steaua are o fiică de 6 ani, pe care vrea să o aducă în România din Kenya: „Mi-aș aduce fetița și soțul în România, pentru că părinții mei nu vor să vină. În Kenya viața este nesigură. Sunt multe atacuri din partea triburilor rivale. Noi facem parte din tribul Pogot. Tribul nostru rival este Turkana.

Când ne atacă, fugim de acasă în satul vecin și ne întoarcem a doua zi. Femeile și copiii fug, bărbații rămân să lupte! De obicei suntem atacați noaptea, ziua e liniște. Din tribul meu mai fac parte și alți alergători kenyeni cunoscuți”.

Joan Melly a abandonat

Cealaltă sportivă română care a luat startul Joan Chelimo Melly, a abandonat, ea fiind cotată cu șanse bune la un loc în frunte, după ce a devenit vicecampioană europeană anul acesta, la Roma. A concurat însă accidentată.

Filmul acestor zile dificile e cam așa: Joan a suferit o ruptură fibrilară și un edem la nivelul tendonului, confirmate acum 3 zile de un RMN efectuat la Paris”, a scris managerul sportivei, Daniel Santa, pe rețelele sociale.

„Recomandarea medicilor a fost ca Joan să nu alerge astăzi, însă sportiva a ales să încerce. Au fost zile pline în care echipele medicale (atât cea a României, cât și specialiștii puși la dispoziție de Adidas) au încercat tot posibilul să diminueze durerea (pentru că nu se punea problema recuperării în câteva zile). E o zi pe care o așteptam de mai bine de 7 ani și pentru care în tot acest timp s-a muncit enorm”, a subliniat el.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.