Liga Campionilor

Se anunță infern în Ghencea » Câte bilete mai sunt disponibile la FCSB - Sparta Praga

Suporterii FCSB/ FOTO: Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  duminică, 11 august 2024

FCSB - Sparta Praga, manșa a doua din turul 3 preliminar Champions League, va fi sold out. Biletele vândute în mediul online s-au epuizat, cu două zile înainte de meciul de pe Stadionul Steaua.

  • FCSB - Sparta Praga are loc marți, de la ora 21:30. Meciul va fi liveTEXT, cu informații de la stadion, pe GSP.ro, iar la TV va fi transmis pe Pro TV

Interes uriaș pentru FCSB - Sparta Praga. După 1-1 la Praga, cele două echipe vor lupta în Ghencea pentru calificarea în play-off-ul Champions League. Miza e uriașă, ar mai rămâne doar o „dublă” până la grupele Ligii Campionilor pentru cine trece mai departe, iar prezența în grupele Europa League ar fi asigurată.

Astfel, fanii celor de la FCSB au luat cu asalt site-ul pe care s-au vândut biletele și le-au epuizat, cu două zile înainte de meci. Vor mai fi disponibile doar 400 de tichete la case, în ziua meciului (marți).

Ultimele 400 de bilete la meciul FCSB - Sparta Praga se dau la case, sold-out în online

În online nu mai sunt bilete pentru FCSB - Sparta Praga

„Ultimele 400 bilete pentru meciul cu Sparta vor fi puse în vânzare marți (ziua meciului) la casele de bilete din Ghencea, pentru a fi achiziționate de persoanele care nu sunt familiarizate cu vânzarea online”, a anunțat MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, pe Facebook.

Astfel, vor fi aproximativ 29.000 de suporteri pe stadionul Steaua la meciul de marți, în care FCSB va juca pentru calificarea în play-off-ul Champions League.

Dacă o elimină pe Sparta Praga, campioana Cehiei, echipa roș-albastră va da peste Malmo sau PAOK în play-off. Cele două echipe au remizat în prima manșă din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, scor 2-2.

Dacă e eliminată de Sparta, FCSB va da peste LASK Linz în play-off-ul Europa League. În acest moment, campioana României are asigurată prezența în grupele Conference League, indiferent de rezultatele pe care le va înregistra de acum înainte în preliminariile din cupele europene.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.