Jocurile Olimpice

Încă un sportiv DAT JOS de pe podiumul olimpic » A postat în limba română: „Să vă fie rușine, vreau să mi se facă dreptate!”

+12 Foto
Moldoveanul Marin Robu a încheiat finala pe locul 4 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore  —  luni, 12 august 2024

Moldovenii fac iureș la Jocurile Olimpice, după finala masculină de la haltere, categoria 89 de kilograme, pe care Marin Robu (24 de ani) a încheiat-o pe locul 4. Ei contestă rezultatul și cer ca ultima ridicare a medaliatului cu bronz să fie invalidată!

Republica Moldova a încheiat Jocurile Olimpice cu 4 medalii, una de argint, la lupte, și 3 de bronz, două dintre ele la judo, una la caiac canoe.

Puteau fi 5 medalii, dacă halterofilul Marin Robu nu rata in extremis podiumul la categoria de 89 de kilograme. El a ridicat 175 de kilograme la stilul smuls și a reușit un maximum de 208 kilograme la stilul aruncat, ratând încercarea la 212 kilograme.

Cu un total de 383 de kilograme, Robu ar fi fost pe locul 3, numai că italianul Antonino Pizzolato l-a depășit cu ultima lui încercare la stilul aruncat, ridicând 212 kilograme după ce eșuase la această greutate în precedentele două tentative.

Moldovenii fac scandal, după ce halterofilul Marin Robu a fost DAT JOS de pe podiumul olimpic

Moldovenii contestă faptul că ridicarea italianului a fost validată. În momentul ridicării halterei asupra capului, sportivul a flexat cotul stâng, în condițiile în care regulamentul specifică limpede: brațele trebuie să rămână drepte tot timpul, până la semnalul arbitrilor. Pizzolato s-a stabilizat, apoi a aruncat greutatea la podea și a căzut el însuși la sol, părând devastat, simțind că ridicarea nu i-a reușit.

Invalidată inițial de arbitri, ridicarea lui Pizzolato a fost validată la intervenția juriului, care a judecat contestația făcută de tabăra italianului. Brusc, Pizzolato a urcat pe podium, obținând bronzul olimpic și coborându-l pe 4 pe moldoveanul Marin Robu.

Desfășurarea finalei i-a scandalizat pe moldoveni. Conform jurnalistului Alex Macovei, Federația Moldoveană de Haltere a depus o contestație în fața comisiei olimpice. Între timp, contestația a fost întărită de un demers similar al Comitetului Olimpic din Republica Moldova. „Se va merge până în pânzele albe și până în ultima instanță, pentru ca Marin să-și revendice medalia”, scrie jurnalistul citat. Inclusiv la Tribunalul de Arbitraj Sportiv!

Moldovenii contestă poziția brațului stâng al lui Pizzolato, aparent flexat în momentul ridicării

Marin Robu: „Cer să mi se facă dreptate. Să vadă toată lumea că este o încercare nereușită!”

Și sportivul s-a pronunțat pe această speță. Marin Robu a publicat un videoclip pe rețelele sociale, în care a scris „cer să mi se facă dreptate”, prezintă ridicarea italianului și spune în paralel, în limba română:

„În timpul concursului, adversarul meu din Italia, Antonino Pizzolato, a ridicat greșit o greutate de 212 kilograme, încălcând regulamentul.

Arbitrii nu au acordat încercare validă, iar mai târziu aceștia au apelat la juriu, care a acordat o încercare reușită atunci când nu era cazul, văzând foarte clar că s-a încălcat regulamentul. Sperăm să se facă dreptate, să vadă toată lumea că este o încercare nereușită”.

El și-a exprimat indignarea și într-un mesaj în limba engleză: „Asta este o încercare reușită? Rușine celor care au validat-o! O încălcare serioasă a regulamentului este vizibilă limpede. Sper să se facă dreptate”.

Bulgarul Karlos May Nasar, cu un total de 404 kilograme (180 smuls, 224 aruncat) a câștigat aurul la această categorie, stabilind și un record mondial cu greutatea pe care a ridicat-o. Columbianul Yeison Lopez a fost al doilea, 390 de kilograme în total, 180 smuls, 210 aruncat. Mai jos, video cu ridicările lui Nasar.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.