Canoistul Cătălin Chirilă (26 de ani) a revenit în România după participarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportivul a terminat pe locul 9 la canoe simplu 1000 metri, deși era unul dintre favoriții la câștigarea probei.
Sportivul român nu dezarmează și anunță faptul că va participa la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, care vor avea loc peste 4 ani, la Los Angeles. El a explicat motivul pentru care a ratat calificarea în finală, după ce s-a clasat pe locul 5 în semifinale.
VIDEO. Cătălin Chirilă, discurs realist la revenirea în țară: „Mi-am dat seama imediat că sunt pe locul 5”
„Recordul olimpic nu a fost chiar cel mai bun timp pe care l-am atins eu. Recordul mondial era mai bun decât ce am făcut eu acolo. Nu m-am îmbătat cu apă rece. M-am gândit că a fost o cursă oarecare. Francezul m-a împins să merg mai tare pentru că avea toată galeria în spate.
M-aș mai gândi de câteva ori înainte de a pleca în acea cursă în semifinală. Am făcut câteva greșeli tactice și tehnice. M-am împiedicat foarte tare și nu a fost normal. Sunt conștient de faptul că trebuie să mă mai pregătesc pe condiții mai rele, asta e prima problemă pe care am întâmpinat-o.
Încerc să schimb asta, să fiu mai bun și pe valuri. Cu siguranță (n.r. - va participa la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice), am tras linie imediat după acea cursă. Mulți se așteptau să fiu șocat, dar mi-am dat seama imediat că sunt pe locul 5. Mi-am propus ca următoarea cursă să fie câștigată.”, a declarat Chirilă, la revenirea în țară.
Cătălin Chirilă, campion european și vicecampion mondial en titre, s-a impus în finala B a competiției de canoe-1 1000 de metri, după ce, în prealabil, s-a clasat doar pe locul 5 în semifinală, la 36 de sutimi de a prinde finala A.
{{text}}