Liga 1

Alex Chipciu a dezvăluit marea problemă a lui U Cluj: „Suferim pentru că nu antrenăm asta”

Alex Chipciu / foto: Imago Images

Articol de Laura Șoica  —  luni, 12 august 2024

Mijlocașul lateral Alexandru Chipciu (35 de ani), căpitanul celor de la U Cluj, a vorbit la finalul remizei cu Petrolul, scor 0-0.

Meciul dintre Petrolul și U Cluj s-a încheiat cu scorul de 0-0. În ultimul minut al prelungirilor, ploieștenii au avut o ocazie foarte mare după o greșeală făcută de echipa din Ardeal.

Ce a dezvăluit Alex Chipciu la finalul meciului cu Petrolul

Chipciu este de părere că remiza este un rezultat echitabil pentru această partidă. Fotbalistul este de părere că echipa este pe drumul cel bun, chiar dacă trebuie să regleze anumite faze.

„Un meci disputat momente bune, un rezultat echitabil, am avut o ocazie mare. Fiecare meci e diferit ca desfășurare, este un altfel de joc, o altă formație. Prima repriză a fost greoaie de la caldură, în repriza 2 am revenit, aveam posesia și apoi am intrat în jocul lor de contraatacuri și dueluri. Suferim pentru că nu antrenăm asta, noi antrenăm jocul cu mingea. 

Și anul trecut am fost la un minut de play-off, în fotbal e ca în viață, nu poți să ai certitudini, dar suntem mai competitivi, față de anul trecut, în 5 meciuri am jucat 4 deplasări. Suntem pe un drum bun, trebuie să reglăm unele momente, am făcut o eroare la acea ultimă fază”, a afirmat Chipciu, după meciul de luni.

U Cluj e neînvinsă în primele 5 etape din Superliga și este pe locul 3 înaintea duelului Poli Iași - Dinamo. Ar putea pierde podiumul dacă roș-albii câștigă în deplasarea din Moldova.

Alex Chipciu, despre FCSB - Sparta Praga

Mijlocașul a vorbit și despre meciul dintre FCSB și Sparta Praga, și a dezvăluit că se aștepta ca echipa din Cehia să fie mai puternică.

„Cred că sunt 2 echipe de nivel apropiat (n.r. FCSB și Sparta), mă așteptam ca Sparta să fie mai puternică, căpitanul era copil când eram eu acolo. Sparta dă salarii mari, și FCSB dă pentru România, sper să se califice toate echipele care au șanse”, a declarat Alex Chipciu, la finalul meciului cu Petrolul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.