Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Ce îl sperie pe Andrei Nicolescu, șeful lui Dinamo : „Sunt un pic îngrijorat”

Andrei Nicolescu

Articol de Ovidiu Minea, Tudor Belivacă   —  marţi, 13 august 2024

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a comentat remiza „câinilor” cu Politehnica Iași, scor 2-2.

Nicolescu a comentat accidentările lui Hakim Abdallah și Denis Politic, dar și despre prestația dinamoviștilor în duelul cu ieșenii.

VIDEO. Andrei Nicolescu, mulțumit de rezultatul de la Iași: „Pentru mine, acest egal este o victorie”


„Trebuie să trecem prin procesul acesta. Orice echipa căreia i se întâmplă să aibă doi accidentați dintre oamenii de bază, cei mai importanți oameni în primele 20 de minute, nu are cum să nu acuze un șoc. Eu vreau să felicit echipa pentru reacție, vreau să felicit copiii pe care îi avem pentru ceea ce au jucat anul acesta, pentru ce au jucat acest meci.

Nu ai cum să progresezi fără să treci prin astfel de momente foarte grele. E o bucurie pentru mine că au dovedit că pot fi o echipă și fără liderii lor. Chiar dacă e un egal, pentru mine, personal, e o victorie.

Am dat prea repede gol și cumva mă așteptam la un recul. A fost mingea aia deviată, un șut extraordinar care ne-a dus într-o presiune. Cred că dacă rămâneam cu Politic și Hakim și meciul era un pic echilibrat, astăzi câștigam. În continuare, pentru mine, acest egal este o victorie”, a declarat Andrei Nicolescu după partidă.

Andrei Nicolescu: „Sunt un pic îngrijorat pentru Politic și pentru Hakim”


Administratorul special de la Dinamo a subliniat, din nou, că obiectivele „câinilor” sunt dezvoltarea juniorilor și accederea în play-off. Andrei Nicolescu este îngrijorat de condiția fizică a celor doi jucători de atac care au ieșit accidentați din partida cu Poli Iași.

„Să creștem copii, asta contează. Astăzi am jucat cu trei U21 aproape tot meciul. Este foarte important pentru fotbalul românesc și pentru noi și dacă menținem această intensitate și reușim să avem aceste meciuri bune pentru că cred că am făcut o repriza a doua foarte bună pe posesie, nu știu statistica, dar sigur am avut peste 60% posesie.

E o bucurie că băieții care au venit de pe margine au reușit să țină acest ritm. Sunt un pic îngrijorat pentru Politic și pentru Hakim. Sunt oameni de bază, sunt jucători cu foarte multă calitate care pot face diferența oricând. Azi ne-au lipsit”, a declarat Andrei Nicolescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.