Octavian Popescu (21 de ani) și Alexandru Pantea (20 de ani) au revenit la antrenamentele celor de la FCSB, chiar înainte de returul cu Sparta Praga (marți, ora 21:30). Ei nu vor juca în meciul cu cehii, însă sunt foarte aproape de întoarcerea pe teren.
Popescu și Pantea, principalele opțiuni pentru regula U21 la FCSB, s-au întors. Au făcut parte din lotul echipei la antrenamentul oficial de dinainte de returul cu Sparta Praga, luni. GSP anunța încă de pe 7 august că revenirea lui Octavian Popescu e extrem de aproape, iar „decarul” roș-albaștrilor ar putea să joace din nou peste două săptămâni.
FOTO. Tavi Popescu și Alexandru Pantea, la antrenamentul celor de la FCSB
Octavian Popescu, extremă stânga, a suferit o operație la finalul sezonului trecut, când i-a fost extrasă o bucată liberă de os din picior. El a ratat pregătirea de vară și startul acestei stagiuni, motiv pentru care Alexandru Musi a fost principala variantă U21. Acum, cu Musi care s-a accidentat, revenirea lui Tavi e cu atât mai importantă.
Și Pantea e aproape să joace din nou. El a suferit în primăvară o ruptură a ligamentului încrucișat și a avut parte de o revenire miraculoasă, cu două luni înainte de momentul în care se preconiza că va putea păși din nou pe teren.
Când revin Pantea și Tavi Popescu pe teren
„În cel mult două săptămâni, Octavian și Pantea pot juca”, a declarat recent Mihai Stoica. Astfel, Popescu, extremă stânga, și Pantea, fundaș dreapta, ar putea evolua cu Hermannstadt, în etapa #7 din Liga 1.
Runda viitoare, cu Poli Iași, are șanse mari să evolueze Andrei Pandele, pentru a respecta regula U21, după ce Alexandru Musi a suferit o entorsă în meciul cu Petrolul și a devenit indisponibil.
Popescu va juca pe poziția lui de bază în acest sezon, extremă stânga, după ce postul a fost eliberat de plecarea lui Florinel Coman. Octavian va fi concurent pe post cu Alexandru Musi. În Europa, unde nu există regula U21, acolo a evoluat Alex Băluță.
{{text}}