Liga 1

„Am înlemnit! După meci i-am zis: «Ești nesimțit, ești ordinar»” » Moment savuros cu Budescu

Constantin Budescu

Articol de Tudor Belivacă  —  marţi, 13 august 2024

Cristian Bălgrădean (36 de ani), portarul care a rămas liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, a dezvăluit un moment care demonstrează calitatea tehnică a lui Constantin Budescu.

Portarul cu 269 meciuri în Superliga a dezvăluit că Budescu a încercat să îi dea gol din corner cu exteriorul.

Cristian Bălgrădean: „Dădea gol din orice poziție”

Fostul portar al celor de la CFR Cluj a punctat calitatea tehnică a lui Budescu. Atacantul a încercat să îi dea gol cu exteriorul din corner, dar a lovit bara, într-un meci de campionat.

Cristian Bălgrădean a fost inclus de UTA în „pachetul” pentru Otele

„Da, dădea gol din orice poziție. Era «nesimțit», în ghilimele. Avea niște execuții, n-aveai ce să le faci. Să îți povestesc o fază: el la Astra, când a luat Astra campionatul, eu eram la Chiajna. A vrut să îmi dea gol din corner cu exteriorul. El, la corner, a dat cu exteriorul. Cu interiorul mai dai, băi, dar cu exteriorul?!

A dat bară, în plasa laterală. Deci pe cuvântul meu dacă te mint, dacă e pe poartă, e gol! Am înlemnit. I-am zis după meci: «Ești nesimțit, ești ordinar»”, a declarat Cristian Bălgrădean la „Un Podcast”.

Cristi Bălgrădean a plecat de la CFR Cluj în această vară. Goalkeeper-ul a stat în Gruia 4 ani

Portarul din Banat a debutat în fotbalul mare în 2006 la Atletico Arad. Până în 2009, Bălgrădean a mai trecut pe la Minerul Lupeni, FC Brașov și Liberty Salonta. În 2009, portarul român a semnat cu UTA Arad, iar după un an petrecut la arădeni a prins primul mare transfer, la Dinamo.

„Câinii” l-au dat împrumut pe Bălgrădean la Unirea Urziceni până la finalul anului calendaristic în 2010. În tricoul alb-roșu, Bălgrădean are cele mai multe prezențe, 110. În 41 de meciuri în Ștefan cel Mare, portarul român nu a primit gol.

În 2014, Bălgrădean a ajuns la CS U Craiova. După doi ani petrecuți în Bănie, portarul român a semnat cu Chiajna până în 2018. FCSB l-a legitimat pe Bălgrădean în 2018, iar în 2020 l-a cedat gratis la CFR Cluj, unde și-a petrecut următorii 4 ani din carieră.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.