Baschet

Baschetul 3x3 s-a oprit la Timișoara unde peste 200 de participanți au dat ora exactă sub panou

Articol de David Marinescu  —  luni, 12 august 2024

Baschetul 3x3 a fost principala atracție zilele trecute în Timișoara, unde s-a jucat etapa a cincea a circuitului național de Sport Arena Streetball.

La competiție s-au înscris 60 de echipe și au participat 240 de jucători. Dintre acești doi dintre jucătorii legendari ai naționalei României, dar și ai baschetului din Timișoara, Dan Păltinișanu și Bogdan Popescu.

Cei doi au fost adversari la categoria plus 35 de ani, iar Popescu, campion european la 3x3 cu naționala României în 2014, a fost om de bază în finală, cu 15 puncte marcate dintre cele 21 ale echipei sale, G-Unit.

Aceasta a trecut în finală, scor 21-18, de echipa Ursuleții, condusă de Dan Păltinișanu, dublu câștigător al Cupei României alături de BCM Timișoara.

Baschetul și-a dat întâlnire în mall

Cel mai mare centru comercial al orașului a fost pentru trei zile kilometrul zero al baschetului. Trei terenuri amenajate, dintre care unul la interior.

S-au jucat 100 de meciuri de baschet 3x3. „Multe dintre ele i-au ținut cu sufletul la gură pe spectatori, fie că a fost vorba despre duelurile dintre jucătorii experimentați de la categoriile Open sau despre disputele viitoarelor staruri ale acestei discipline, înscriși la categoriile de copii și juniori”, anunță organizatorii.

Premii pentru cei mai buni

Campioanele la categoria Open, Știința București, la masculin și CS Vâlcea 1924, la feminin au fost recompensate cu câte un cec în valoare de 1000 de euro.

Ovidiu Negoiță, cu 37 de puncte marcate în total dintre care șapte în finală, a fost desemnat MVP la masculin, în timp ce Dora Ardelean, cu 19 puncte, a cucerit distincția la feminin.

Titlul “Horizon Rising Star”, acordat celui mai bun tânăr jucător al competiției, a fost cucerit de către Elias Drăgan.

Au fost premiați peste 100 de participanți, care au ajuns în fazele finale ale competiției la cele 11 categorii de vârstă și gen.

Circuitul national de baschet 3x3 BCR Sport Arena Streetball se va încheia cu turneul final, care va avea loc la București în perioada 6-8 septembrie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.