International   •   Campionate   •   DEMITERE

Corvinul Hunedoara face victime! L-au dat afară: „Îi dorim tot binele”

Zeljko Sopic, foto: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  marţi, 13 august 2024

Zeljko Sopic (50 de ani) nu mai este antrenorul celor de la Rijeka. Croații l-au demis la două săptămâni după ce a eliminat-o pe Corvinul Hunedoara, în turul doi preliminar al Europa League. Rijeka s-a impus pe teren propriu, scor 1-0, după ce în tur cele două formații terminaseră la egalitate, 0-0.

Anunțul surprinzător a fost făcut cu două zile înaintea returului din turul 3 preliminar al Europa League, cu Elfsborg. În tur, cele două echipe au remizat, 1-1. Cu Sopic pe bancă, Rijeka a acumulat 4 puncte în primele 2 etape din campionatul Croației.

Zeljko Sopic, OUT de la Rijeka: „Clubul îi mulțumește pentru tot ce a făcut”

Vicecampioana Croației a emis un comunicat prin intermediul căruia a anunțat despărțirea de antrenorul croat.


În urma deciziei Consiliului de Administrație, Zeljko Sopic nu mai este antrenorul principal al echipei noastre. Noul antrenor va fi Radomir Dalovic, fost jucător la Rijeka și fost secund, pentru care aventura de principal va fi prima din cariera sa.

Rijeka îi mulțumește lui Zeljko Sopic pentru tot ce a făcut pentru acest club și îi dorește tot binele în continuarea carierei sale de antrenor.



- comunicat Rijeka

Imediat după returul cu Corvinul, Rijeka începuse în forță sezonul din Croația. A învins-o fără drept de apel pe Lokomotiv Zagreb, scor 4-0. Primul pas greșit a venit în Europa League. A remizat pe teren propriu cu Elfsborg, scor 1-1.

A urmat o nouă sincopă în campionat, 0-0 pe terenul celor de la Varazdin. Clubul croat nu a explicat motivul pentru care a decis să întrerupă colaborarea cu Sopic.

În cazul în care va trece de Elfsborg, Rijeka o va întâlni, cel mai probabil, pe Molde, în play-off-ul Europa League. Norvegienii s-au impus în primul meci cu Cercle Brugge, scor 3-0.


Să fie fericiți că nu au luat 7 goluri de la început.

Am fost norocoși. Corvinul a fost un miracol, ei au fost de zece ori mai buni, simțiți-vă liberi să scrieți asta.



- Zeljko Sopic, ironic după ce a eliminat-o pe Corvinul din Europa League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.