Guvernul României a anunțat astăzi că va începe oficial demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” de la Timișoara, decizie obligatorie în vederea licitației pe care Consiliul Județean Timiș trebuie să o lanseze pentru punerea la pământ a actualei arene.
Dacă nu vor exista contestații după desemnarea unei companii câștigătoare, buldozerele vor intra imediat pe stadion pentru a pune la pământ gradenele imense de beton. Demolarea stadionului ar putea dura 6 luni, timp în care firma desemnată să înceapă lucrările de proiectare dă drumul la treabă.
Dispare al doilea cel mai mare stadion din România
„Stadionul din Timișoara datează din anul 1963, făcând parte din generația stadioanelor construite pe modelul sovietic”, se arată în Nota de fundamentare a Executivului.
Așadar, trebuie demolate terenul de fotbal cu pistă de atletism, valul de pământ pe care sunt amplasate tribunele, vestiarele, grupurile sanitare, cabinele de bilete, instalația de nocturnă, tabela de afișaj electronic, tunelul de acces, dar și spații administrative și alte construcții adiacente.
După demolare va începe mult așteptata construcție. Și vorbim de un stadion de 30.000 de locuri cu o valoare de 180 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri bugetare. Arena urmează să aibă subsol, parter, dar și șase etaje la tribuna 1.
- SUBSOL. Adăpostește parcarea pentru publicul VIP și parțial pentru presă, gospodăria de incendiu, centrala termică, alte spații conexe și funcționale.
- PARTER. Va adăposti spațiile pentru sportivi, precum și funcțiuni conexe desfășurării meciurilor, spații pentru presă (conferințe, lucru presa scrisă și fotografii), sistemele de securitate meciuri, birouri organizator, birouri administrative ale clubului etc.
- ETAJUL 1. Spații VIP + locuri public
- ETAJUL 2. Spații VIP + locuri public
- ETAJUL 3. Spații VIP + locuri public + loje
- ETAJUL 4. Spații VIP + locuri public + loje
- ETAJUL 5. Spațille pentru presă pe perioada meciurilor, presa scrisă, presa radio/tv
- ETAJUL 6. Încăperi pentru supravegherea incintei stadionului și regia spectacolelor
Acest stadion a fost martor la atâtea momente de bucurie, însă acum este timpul să privim spre viitor și să construim ceva demn de moștenirea noastră. Punem la pământ tribunele care stau să cadă. Urmează organizarea licitației pentru găsirea firmei care să demoleze arena, licitație ce trebuie organizată de către Consiliul Județean Timiș. Dacă nu există contestații, peste câteva săptămâni buldozerele s-ar putea apuca de lucru
Alfred Simonis, președintele ales al CJ Timiș
Licitația deschisă pentru lucrările de proiectare
Compania Națională de Investiții a publicat în SEAP, la mijlocul lunii iulie, anunțul licitației pentru atribuirea lucrărilor de proiectare la noua arenă a orașului.
Conform documentelor, durata de implementare a proiectului este prevăzută la 90 de luni, din care 8 luni pentru proiectare, 26 pentru execuție și o perioadă de garanție de 60 de luni.
Contractul va fi atribuit pe criteriul celui mai bun raport calitate-preț, componenta financiară având o pondere de 40% din punctaj. Apoi va exista cea tehnică de 60%.
Gafa Guvernului în documentele oficiale
În toate documentele ajunse pe masa Executivului și vorbim aici de Hotărârea de Guvern, dar și de Nota de fundamentare se vorbește de Dan Păltinișan! Numele corect al fundașului central care a scris istorie pentru Timișoara este, de fapt, Păltinișanu.
Cu meciuri la Steagul Roșu Brașov, Metrom Brașov și Unirea Sânnicolau-Mare, Dan Păltinișanu a cunoscut gloria fotbalistică la Politehnica Timișoara, acolo unde a jucat timp de 10 sezoane. Cel mai bun loc fiind poziția a treia în prima divizie, în sezonul 1977-1978.
{{text}}