Liga 1

A venit nota de plată! Comisia l-a suspendat drastic pe Dan Petrescu după criza de nervi din CFR Cluj - Slobozia

+7 Foto
Dan Petrescu, foto: Facebook Fotbal Club CFR 1907 Cluj

Articol de Romeo Ene  —  miercuri, 14 august 2024

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a publicat decizia Comisiei de Disciplină FRF în privința lui Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul CFR-ului. „Bursucul” a avut o ieșire nervoasă în meciul pe care clujenii l-au câștigat cu Unirea Slobozia, scor 3-0, în etapa 5 din Superliga.

„Centralul” Andrei Chivulete l-a eliminat pe tehnician în finalul primei reprize din Gruia, după două cartonașe galbene primite în decurs de 2 minute. Petrescu a fost suspendat două meciuri și a primit o penalitate sportivă în valoare de 320 lei.

Așadar, Dan Petrescu nu va sta pe bancă la meciurile cu FC Botoșani (acasă) și Farul Constanța (deplasare). Va reveni la derby-ul cu FCSB, care are loc la mijlocul lunii septembrie.

Dan Petrescu, suspendat după criza de nervi din CFR Cluj - Slobozia

+7 Foto
Dan Petrescu, trimis în tribune la CFR Cluj - Slobozia / FOTO: Captură TV @Prima Sport 1

La scorul de 1-0 pentru echipa lui, chiar înainte de pauză, Petrescu a făcut un scandal-monstru pe bancă și l-a obligat pe Andrei Chivulete să îi arate două galbene în două minute.

Cum a venit primul cartonaș galben? În minutul 39, Purece a reușit un gol superb pentru Slobozia, de la 30 de metri. Imediat după ce mingea a intrat în plasă, Petrescu i-a făcut semne disperat lui Chivulete să se uite la VAR pentru a verifica reușita.

La câteva secunde distanță, antrenorul de la CFR Cluj a început o nouă criză de nervi. L-a certat și pe al patrulea arbitru, iar Chivulete s-a întors în dreptul băncii echipei gazdă și i-a arătat al doilea cartonaș galben.

FC CFR 1907 Cluj vs. AFC Unirea 04 Slobozia - Eliminare Petrescu Dan Vasile (CFR 1907 Cluj) - În temeiul art. 53.1 din RD, se sancționează antrenorul Dan Petrescu cu suspendare pentru două jocuri și penalitate sportivă de 320 lei.

- decizie Comisia de Disciplină FRF

Dan Petrescu a primit al 6-lea cartonaș roșu din cariera de antrenor pe prima scenă a fotbalului românesc.

Rapid amendată, Dinamo tremură

LPF a publicat deciziile Comisiei de Disciplină și în alte două spețe. Rapid a fost amendată cu 10.000 lei după incidentele de la meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, de pe teren propriu. În minutul 13 al meciului, pe un atac al favoriților, suporterii din peluză au început să arunce cu torțe și fumigene pe teren.

FC Rapid 1923 vs. ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Incidente - În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d, se sancționează clubul FC Rapid 1923 cu penalitate sportivă de 10.000 lei.

- decizie Comisia de Disciplină FRF

În schimb, Dinamo tremură. În meciul de pe teren propriu cu Dinamo, cei de la Sepsi au încercat să acopere scandările dinamoviștilor și au utilizat boxele de pe stadion. Au pus „Nelkuled”, Imnul Maghiarilor de Pretutindeni, iar „câinii” au fost iritați de acest gest.

Ultrașii au continuat cu scandările și au strigat „România, România”, apoi i-au înjurat pe maghiari. Comisia de Disciplină a amânat decizia. Un verdict este așteptat peste o săptămână, pe 21 august.

ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe vs. SC Dinamo 1948 SA – Incidente - Termen 21.08.2024.

- decizie Comisia de Disciplină FRF

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.