Zilele acestea, mi s-a strâns inima, pe rând, pentru Ana Bărbosu, Sabrina Voinea și Jordan Chiles. Cred că trebuie să fie devastator să ai dreptate și apoi să nu ai, să ai câștig de cauză și peste câteva zile totul să se anuleze.
Fiecare dintre gimnastele implicate în afacerea „Medalia olimpică de bronz de la sol”, dar mai ales Chiles și Bărbosu, cele care - să zicem așa - au ajuns în finala pentru prețiosul trofeu, au avut parte de stres, abuzuri, înjurături, insulte cât să le ajungă pentru o viață întreagă.
De fapt, aceasta a fost partea cea mai dură a luptei scurte, dar nemiloase pentru bronzul de la gimnastică: vulnerabilizarea această extremă a fetelor implicate.
Fiecare dintre ele are în mâini partea ei de adevăr - Jordan a venit cu exercițiul mei valoros, Ana a folosit mai eficient regulamentul.
Regulile concursurilor de gimnastică sunt foarte stricte
Amândouă au fost însă expuse lumii întregi în cel mai sensibil moment al vieții și carierei lor sportive - românca la 18 ani, americanca la 23 , două femei inteligente, înțelepte, care cunosc gustul și consecințele riscului.
Două femei și, în același timp, doi copii arătați cu degetul, jigniți de susținătorii taberei opuse, dezamăgiți, mai întâi unul, apoi celălalt, de cum munca lor poate fi aruncată pe geam în câteva secunde.
Nu mai simțim că ar fi victoria nimănui - ci doar un șir nesfârșit de avocați, acuzații, apărări, lacrimi, suferință nemeritată din cauza unor reguli uneori absurde, alteori atât de întortocheate încât nici măcar arbitrii nu le înțeleg așa cum ar fi cazul.
Simplificând totul aproape copilărește - căci ce e sportul mai mult decât un joc, uneori un joc al influenței și puterii, dar tot un joc, nu-i așa? - putem spune că, oricare ar fi fost dezlegarea acestei situații nemaiauzite, cineva tot va sfârși supărat.
Ironic, de obicei se spune că bronzul e medalia care îi face să surâdă pe cei care o obțin mai mult decât argintul.
Din motivații logice și psihologice: ai prins podiumul, ești acolo, nu te vezi drept un învins, ci drept omul care a primit ultima șansă la glorie.
Medalia de bronz de la sol, Jocurile Olimpice de la Paris, pare a fi o poveste cu totul și cu totul specială.
Medalia după care tânjește toată lumea ajunge, în final, medalia pe care, din cauza tuturor procedurilor, contestațiilor, lacrimilor, jignirilor și blestemelor reciproce, parcă n-o mai dorește nimeni.
Căci din ce metal ar trebui să fie croită medalia pentru care să merite să-ți pierzi somnul și sănătatea mintală?
{{text}}