Liga 1

Dan Petrescu a numit „cel mai bun număr 8 din România”

Dan Petrescu // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  vineri, 16 august 2024

Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, îl consideră pe grecul Panagiotis Tachtsidis (33) a fi „cel mai bun număr 8 din România”.

Panagiotis Tachtsidis, jucător cu echipe precum Genoa, Torino, Cagliari, Olympiacos și Nottingham Forest în CV, a ajuns la CFR Cluj în vara lui 2023, adus liber de contract după un sezon petrecut în Emiratele Arabe Unite, la Khor Fakkan.

Mijlocașul grec a impresionat în echipamentul CFR-ului, reușind 8 goluri și 5 pase decisive în 44 de apariții. Impactul lui asupra lui Dan Petrescu a fost atât de mare încât antrenorul nu mai are dubii, numindu-l „cel mai bun jucător de tip număr 8 din România”.

Totuși, Dan Petrescu simte că Tachtsidis are nevoie lângă el de un mijlocaș de profil defensiv, în genul lui Muhar, jucător pe picior de plecare.

Dan Petrescu a numit „cel mai bun număr 8 din România”

Interul nostru titular care este tehnic este Tachtsidis. Cred că este cel mai bun număr 8 din România, cel mai tehnic. Lângă el, tot timpul trebuie să fie un jucător mai defensiv.

De asta joacă Muhar, e puțin mai defensiv și mai agresiv. Dacă ar fi să joc cu Tachtsidis și cu Păun, ei sunt 2 jucători de atac și ar fi foarte greu de rezolvat balanța echipei.

Trebuie să găsim un mijlocaș... poate Fică, a jucat foarte bine, dar nu cred că este atât de agresiv. Dar dacă nu va veni nimeni, lupta se va da între Fică, Păun și poate Artean. Dar sper să găsesc un jucător acolo.

În același timp, am mare încredere în Fică, a jucat senzațional în acest sezon”, a afirmat Petrescu la conferința de presă care a urmat victoriei cu Maccabi Petah Tikva, 1-0.

Cota de piață a lui Tachtsidis se ridică la 750.000 de euro, valoare trasă în jos de vârsta acestuia, 33 de ani. Dintre mijlocașii centrali din Superligă, cel mai valoros conform cotei de piață este Costantin Grameni, evaluat la două milioane de euro. Jucătorul Farului este urmat de Mihai Lixandru (FCSB), 1 milion.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.