Manchester United a învins-o pe Fulham, scor 1-0, în primul meci al sezonului 2024/2025 din Premier League.
Manchester United vine după cel mai slab sezon din istoria participărilor în Premier League, o clasare pe locul 8. Erik ten Hag a fost păstrat în funcție și a primit întăriri importante. Doar Chelsea și Aston Villa au investit mai mult în această vară.
„Diavolii roșii” au început stagiunea pe „Old Trafford”, în fața unei formații incomode. Un Fulham arțăgos, după chipul și asemănarea lui Marco Silva.
Manchester United începe bine sezonul în Premier League
Partida a avut coordonate clare. Gazdele au pus stăpânire pe minge, o posesie de peste 60%. Londonezii au încercat să răspundă pe contraatac, prin șarjele lui Adama Traore și Iwobi. Niciuna dintre strategii nu a dat roade, iar la cabine s-a intrat cu un rezultat de egalitate.
Partea secundă a fost și mai încâlcită. Maguire a primit aplauze la scenă deschisă cu o intervenție salvatoare, rămas singur împotriva a doi adversari.
Ocaziile mari au lipsit. Când suporterii își pierduseră speranța, a lovit Joshua Zirkzee. În minutul 87, olandezul venit de la Bologna a pus vârful la centrarea lui Garnacho. Ten Hag s-a dovedit inspirat. Cei doi fotbaliști care au contribuit la reușită fuseseră introduși la capătul primei ore de joc.
Ultima acțiune a partidei a adus o ratare neverosimilă. Același Garnacho a fost servit în fața porții goale, dar a lovit greșit balonul, spre stupoarea fanilor.
Runda viitoare, United se deplasează pe terenul lui Brighton, formație intrată într-o nouă eră după plecarea lui Roberto de Zerbi. Fulham va primi vizita nou-promovatei Leicester.
FINAL. Manchester United - Fulham 1-0
- A marcat: Zirkzee 87
- Click AICI pentru statistici
{{text}}