Mihai Stoica, 59 ani, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a anunțat că roș-albaștrii își iau măsuri de precauție în privința gazonului de pe Stadionul Steaua, de teamă ca vicecampioana să nu fie acuzată că a stricat iarba din Ghencea și să plătească despăgubiri.
FCSB o va întâlni pe Poli Iași în această seară pe Stadionul Steaua, de la ora 22:00, partida fiind în format liveTEXT pe GSP.ro și televizată de Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Suprafața de joc de pe „bijuteria” din Ghencea nu se prezintă în condiții optime, cei de la FCSB fiind nemulțumiți de starea acestuia.
Mihai Stoica: „Ne-am luat măsuri, am făcut fotografii și înainte de meci”
MM Stoica a declarat că a fotografiat gazonul înainte de partida cu Sparta Praga, discutând și pe marginea zvonului conform căruia cei de la Steaua au trimis echipa de rugby acolo, în mod intenționat.
„56.000 euro plătim pentru stadion. Ne-am luat măsuri, am făcut fotografii și înainte de meci. Nu știu dacă s-a întâmplat asta, dacă s-au antrenat cei de la rugby, nu am de unde să știu. Nu am fost acolo”, a declarat oficialul campioanei la Prima Sport.
„Sunt multe meciuri care se joacă într-un timp foarte scurt, asta a afectat gazonul. Să sperăm că va rezista până la finalul acestei perioade aglomerate, mai ales că vine și meciul echipei naționale. Nu a fost nicio problemă până acum”, a declarat Andrei Cian, șeful secției de fotbal din clubul Steaua, conform fanatik.ro.
În startul acestei stagiuni, în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă pentru partide de fotbal, acolo fiind programat pe 24 august concertul lui Ed Sheeran, FCSB și-a disputat jocurile pe Stadionul Steaua.
„Pe Arena Națională costă mai puțin, cu vreo 12-13.000 euro. Arena va fi închisă până pe 15 septembrie, însă se fac eforturi să putem reveni mai repede acolo. Din ultimele informații pe care le am eu, aceasta este data”, declara Mihai Stoica, în urmă cu o lună.
După partida „militarilor” cu FC Argeș, cea din runda inaugurală a diviziei secunde, președintele celor de la FC Argeș, Daniel Stanciu, declara următoarele: „Gazonul a arătat teribil de prost. Am înțeles că acolo s-a antrenat o echipă de rugby. Arată groaznic. Am văzut Supercupa, meciurile jucate de FCSB acolo, e catastrofă...”
{{text}}