Liga 1

Neil Lennon i-a înfruntat pe suporterii care i-au cerut demisia: „N-o să vedeți asta” + Contondent la interviu: „Te-ai uitat la meciuri?”

Neil Lennon/ foto: GSP

Articol de Adrian Duţă  —  luni, 19 august 2024

Rapid - Dinamo 1-1. Neil Lennon, antrenorul giuleștenilor, a anunțat că nu demisionează, după ce suporterii i-au cerut să plece.

Nord-irlandezul nu a câștigat încă vreun meci pe banca Rapidului, iar suporterii i-au strigat „demisia” după remiza cu Dinamo, a cincea din acest sezon.

Suporterii vor să mă vadă că îmi dau demisia de 3-4 săptămâni, dar nu o să vedeți asta. Înțeleg că nu sunt rezultate, dar să avem răbdare”, a declarat Neil Lennon, la Prima Sport 1.

Neil Lennon, după Rapid - Dinamo: „Avem multe ocazii, dar ratăm”

„Aveam nevoie de un al doilea gol. Jucătorii au dat totul. Dacă v-ați fi uitat la meciuri, ați fi văzut că am fi meritat să câștigăm multe dintre ele.

Noi primit gol numai după decizii VAR. Iar în atac nu e ca și cum nu am avut ocazii. Am folosit și mulți jucători tineri, am început cu 3 și am terminat cu 4. Fundașii mei centrali au fost foarte buni, au fost siguri. Iar cu Benjamin în poartă arătăm foarte bine.

Trebuie să ai un prim 11 de principiu, dar mai facem schimbări. Ne-am pregătit cu Rrahmani ca atacant, dar el a plecat ieri, așa că trebuie să fim flexibili. Nu e totul bătut în cuie”, a declarat Neil Lennon.

Lennon s-a enervat la interviu: „Te uiți la meciuri?”

Apoi, Lennon s-a enervat când a fost întrebat dacă există presiune pe el și le-a răspuns dur reporterilor.

„Încerci să găsești răspunsuri pentru ce? Tu te-ai uitat la meciurile noastre? Noi ratăm multe ocazii mari, nu marcăm destule goluri. Avem nevoie de mai multă forță, jucăm cu mulți tineri pentru că nu avem multe soluții”, a mai declarat Lennon.

+44 Foto
Rapid - Dinamo/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Lennon a acuzat arbitrajul după Rapid - Dinamo

Lennon a acuzat și arbitrajul lui Iulian Călin, care le-a acordat penalty celor de la Dinamo, după ce Selmani a fost ținut de Ignat în careu. Tot atacantul kosovar a și marcat de la 11 metri.

„Decizia la penalty-ul lui Dinamo a fost total greșită, Selmani era deja în cădere când a fost tras. Nu trebuia să fie acordat penalty”, a completat Lennon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.