Liga 1

10 detalii observate pe stadion la Rapid - Dinamo » ANPC, dormiți? + Daniel Pancu nu le-a făcut pe plac

+44 Foto
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a oferit momente de tandrețe în tribunele din Giulești

Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache  —  duminică, 18 august 2024

Aproape 13.000 de fani au fost la derby-ul etapei #6 din Superliga, Rapid - Dinamo 1-1. O atmosferă ca pe vremuri, iar reporterii GSP au fost pe stadion și vă prezintă cele mai interesante detalii văzute la fața locului.

1. ANPC, dormiți?

Organizatorii meciului din Giulești au vândut popcorn la SAC! „Floricelele” au fost preparate înainte de joc și au fost aduse la punctele de vânzare în niște saci imenși galbeni.

Fără niciun fel de protecție, vânzătorii au pus popcorn-ul din sac în formele de carton. 15 lei au scos suporterii din buzunar pentru o formă cu floricele de porumb.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor oare ce face?!

12.378de spectatori au fost prezenți la meciul din Giulești, dintre Rapid și Dinamo

2. Love is in the air!

Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a oferit momente de tandrețe în tribunele din Giulești.

Acesta a fost răsfățat de partenera de viață, iar cu puțin timp înainte de fluierul de start a fost pupat tandru pe obraz. Doamna Șucu a lipsit din nou de la meciul Rapidului.

3. N-au ratat derby-ul

Antonio Sefer (24 de ani), jucătorul celor de la Hapoel Be'er Sheva, a fost prezent în Giulești. L-a îmbrățișat pe Adrian Mutu și a stat de vorbă cu cei de la Rapid la „oficială”.

Și Adam Nemec, fostul dinamovist, în continuare tot la FC Voluntari, s-a aflat în tribune. Dennis Politic, accidentat, a văzut meciul de la „oficială”, alături de Liviu Ganea.

4. Daniel Pancu nu le-a făcut pe plac!

Daniel Pancu (47 de ani), antrenorul echipei naționale Under 21 a României, a dat lovitura de start. O tradiție devenită obligatorie în Giulești.

Numele lui Pancu s-a auzit pe tot stadionul, inclusiv celebrul „Hei, Panco, Panco italiano”, doar că fostul atacant a refuzat să meargă să salute galeria și implicit să înjure Steaua.

5. Cristi Săpunaru nu i-a iertat pe steliști

Cristi Săpunaru, idolul Giuleștiului, rezervă și cu Dinamo, a înjurat cu galeria rivalii de la Steaua, atunci când a ieșit de la încălzire.

Ultrașii lui Dinamo l-au luat în colimator pe Săpunaru, apoi cele două galerii s-au înjurat reciproc.

Mai mult, a fost scandal-monstru cu Săpunaru în prim-plan: jucătorul lui Dinamo s-a ales cu tricoul rupt.

6. Selecționerul Mircea Lucescu a fost prezent

Mircea Lucescu (79 de ani) s-a aflat în tribune la derby. România va juca în Liga Națiunilor cu Kosovo (6 septembrie) și Lituania (9 septembrie).

Lotul final va fi anunțat în curând, interesant e pe cine ar putea convoca Lucescu de la Rapid ori Dinamo.

7. „Hoțule, hoțule!”. Două penalty-uri cu VAR

Arbitrul Iulian Călin i-a supărat pe suporterii giuleșteni cu deciziile controversate pe care le-a luat în derby. Mai ales în minutul 49, când gazdele au cerut un penalty la Gojkovic.

„Centralul” a mers la VAR și a dictat 11 metri pentru Rapid! Petrila a transformat fără emoții, deschizând scorul. „Hoțule, hoțule” a fost scandarea preferată a fanilor din Grant.

8. Hotoboc nu l-a ajutat pe Siegrist

Dinamo a egalat în minutul 79 tot din penalty. Astrit Selmani a transformat de la punctul cu var. Înainte ca acesta să execute, Dumitru Hotoboc, antrenorul de portari la Rapid, a făcut un sprint pentru a ajunge în spatele porții lui Siegrist.

I-a dat câteva indicații, dar nu l-au ajutat deloc pe portarul gazdelor.

9. Banderola magică a lui Kopic

Zeljko Kopic are un start bun de sezon cu Dinamo! Chiar dacă au fost conduși în Giulești, „câinii” au egalat din 11 metri.

Și cu Rapid, antrenorul croat nu s-a despărțit de banderola în pătrățele și cu sigla „câinilor”. O poartă meci de meci, din luna februarie a acestui an, și se pare că-i poartă noroc.

10. Femeile au fost în prim-plan

Meciul din Giulești a fost unul de risc. Controalele au fost amănunțite, iar suporterii n-au mai introdus arsenal de război în stadion. Au mai scăpat doar câteva torțe și petarde.

Mai mult, suporterii dinamoviști au fost luați în primire de mai multe femei din cadrul Detașamentului de Jandarmi al Municipiului București. Acestea i-au pus la punct pe ultrași atunci când aveau un comportament nesportiv.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.