Liga 1

Neil Lennon a recunoscut conflictul cu jucătorul dinamovist: „A trebuit să îl pun la punct”

+44 Foto
Neil Lennon, antrenor Rapid

Articol de Cezar Titor  —  luni, 19 august 2024

Neil Lennon, 53 ani, tehnicianul Rapidului, și Astrit Selmani, 27 ani, atacantul lui Dinamo, au vorbit despre conflictul izbucnit între cei doi pe finalul derby-ului din Giulești. Cele două rivale „au dat-o la pace”, 1-1.

În minutul 88 al partidei, nord-irlandezul a intrat în conflict cu autorul reușitei „câinilor”, ambii oferind detalii în această privință.

De altfel, întreaga confruntare a fost una tensionată: numeroase intrări dure, multe avertismente din partea „centralului” Iulian Călin, dar și conflictul izbucnit în zona băncii de rezerve giuleștene, care l-a avut pe Cristi Săpunaru în prim-plan.

Neil Lennon: „Selmani era deja în cădere”

„Decizia de a acorda penalty pentru Dinamo a fost total greșită, Selmani era deja în cădere, când a fost tras”, a spus Neil Lennon la flash-interviu. După ce a obținut lovitura de la 11 metri, tot kosovarul „câinilor” și-a asumat responsabilitatea, transformând fără speranțe pentru Siegrist. Este a doua partidă consecutivă, în care Selmani transformă de la punctul cu var, izbutind același lucru și în Copou.

Chestionat de incidentul în care cei doi au fost protagoniști, tehnicianul trupei în alb și vișiniu a spus următoarele: „A exagerat puțin și a trebuit să îl pun la punct”.

Astrit Selmani: „I-am arătat respect!”

„Lennon a țipat la mine, am țipat și eu. După ce s-a terminat meciul, i-am întins mâna, i-am arătat respect”, a spus și vârful dinamoviștilor despre conflictul cu tehnicianul Rapidului.

4goluri a reușit Astrit Selmani în acest debut de campionat.

+44 Foto
Rapid - Dinamo/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Penalty-ul nostru a fost clar. Apărătorul a făcut un gest stupid, m-a tras. Nu am mai putut să ajung la minge, felicit arbitrul că a văzut acest lucru.Am jucat bine în prima repriză, dar la începutul reprizei a doua, au pus presiune și au marcat.

Play-off-ul e încă departe, mai avem mult până acolo. Mi-a plăcut atmosfera, mi-aș dori etapă de etapă să jucăm cu un asemenea public.

- Astrit Selmani, atacant Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.