Liga 2

Peluza Sud Steaua a anunțat un protest de amploare în Ghencea: „Ne-am săturat. Să scuturăm din gradele alea militare”

Steauau București nu are drept de promovare în Superliga nici în acest sezon. Ultrașii din Peluza Sud s-au săturat de situația în care se afla clubul și au anunțat că vor organiza un protest.

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  luni, 19 august 2024

Steaua București nu are drept de promovare în Superliga nici în acest sezon. Ultrașii din Peluza Sud s-au săturat de situația în care se afla clubul și au anunțat că vor organiza un protest.

Este al 4-lea sezon la rând în care Steaua participă în Liga a 2-a, dar nu are drepte de promovare. Peluza Sud, care a fost alături de echipa armatei în tot acest timp, nu mai suportă situația în care se află clubul.

Următorul meci al „militarilor” este programat marți, 20 august, de la 19:00, împotriva celor de la Reșița. Într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook, ultrașii din Peluza Sud au anunțat că se vor strânge în fața stadionului din Ghencea cu o oră înainte de startul meciului pentru a-și arăta nemulțumirea față de faptul că Steaua nu va putea promova nici la capătul acestui sezon.

Suporterii speră că demersul lor îi va face pe cei care conduc clubul să rezolve problema care îi macină de atâția ani.

Peluza Sud va protesta în fața stadionului Steaua: „Ne-am săturat”

„Șapte ani. Acum șapte ani, porneam la drum cu un vis și multe idealuri. Între timp, a rămas nimic. Șapte ani de minciuni. Cel mai mare club din România are parte, de prea multă vreme, de cea mai mică perspectivă și e pe mâinile celor mai mici caractere.

Ne-am săturat. De promisiuni. De jocuri politice. De bătaie de joc. De incompetență. De distrugerea sistematică și pe toate palierele a istoriei noastre. E momentul, fără doar și poate, să mai scuturăm din gradele alea militare, ale unor oameni în mod evident depășiți de situație și lipsiți de orizont.

Dacă ai crezut, fie și doar puțin, în ceea ce a fost și ar fi trebuit să fie STEAUA și dacă vrei un viitor așa cum ar merita, de fapt, blazonul roș-albastru, te așteptăm să ni te alături.

Mâine, marți, de la 18, ne vedem în Ghencea, în fața clubului, toți pentru același scop: VREM STEAUA ÎN A!”, apare în comunicatul Peluzei Sud.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.