Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - UNIVERSITATEA CRAIOVA

O veste bună pentru Dinamo înaintea meciului cu liderul Superligii + Care este situația celui mai important transfer al „câinilor”

Dinamoviștii sunt neînvinși de cinci etape în Liga 1 Foto: Cristi Preda

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 20 august 2024

Sunt toate șansele ca Georgi Milanov, 32 de ani, să fie refăcut la timp pentru etapa cu Universitatea Craiova. Contra oltenilor, va fi în lot și spaniolul Alberto Soro, 25 de ani

Dinamo a demarat promițător în noul sezon al Superligii. Este pe locul 4 după șase etape, iar sâmbătă primește vizita liderului clasamentului, Universitatea Craiova. Duelul este de la ora 22:00, la "Arcul de Triumf".

6puncte a obținut Dinamo în confruntările de acasă, cu Petrolul (4-1) și cu Buzăul (4-1), la care se adaugă 3 puncte din deplasări, Sepsi (1-1), Iași (2-2) și Rapid (1-1)


Georgi Milanov poate fi în primul 11 contra Universității Craiova

"Câinii" au trecut cu bine peste ultimele două deplasări, cu Poli Iași și cu Rapid, dinamoviștii se pregătesc de sold out pe teren propriu contra alb-albaștrilor. În ultima perioada, Dinamo s-a confruntat cu probleme de efectiv. Dennis Politic și Petru Neagu vor mai lipsi câteva săptămâni, vor fi apți după pauza competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale, la începutul lunii septembrie.

Georgi Milanov, 32 de ani, a ajuns o piesă esențială pentru roș-albi. Bulgarul a părăsit terenul accidentat în Giulești, în minutul 67. Dacă la Iași a absentat din cauza contactării unui virus, cu Rapid n-a putut duce tot meciul din cauza acelor probleme medicale.

Primele informații de la Săftica relevă faptul că mijlocașul va putea fi recuperat până la ora meciului cu juveții, de sâmbătă. "Nu a fost ceva foarte serios, de văzut, poate va începe chiar de azi antrenamentele. Să sperăm că va fi bine", au transmis dinamoviștii.


20de meciuri a adunat Milanov pentru Dinamo, marcând și două goluri

Alberto Soro poate fi în lotul pentru meciul de sâmbătă

Cel mai important transfer al verii pentru Dinamo, Alberto Soro, 25 de ani, a semnat de două săptămâni cu „câinii”, însă, până acum, nu a fost deloc în lotul echipei. A trebuit să recupereze fizic, chiar dacă el a transmis că s-a pregătit individual pe durata sezonului estival.

Conform informațiilor GSP, spaniolul va fi în lot pentru etapa din weekend cu Universitatea Craiova. De văzut dacă fotbalistul de bandă dreaptă va avea și minute, în funcție de cum va decurge partida. Probabil, va intra în partea secundă.

Este (n.r. - Alberto Soro) un produs al fotbalului spaniol, cu mare potențial. Are vârsta ideală pentru a face performanță, pentru a schimba zona de confort, din care trebuie să iasă. Vârsta îl recomandă pentru noi, toate analizele făcute de cei de la scouting, tot ce am făcut noi, în sistemul gândit de Mister, se integrează foarte bine

Andrei Nicolescu, acționar Dinamo

2,5milioane de euro a plătit Real Madrid pentru a-l aduce pe Soro de la Zaragoza

21de meciuri, 4 goluri și un assist a strâns Soro pentru Vizela, sezonul trecut, echipă care a retrogradat din prima ligă din Portugalia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.